La ultimul joc pe teren propriu în acest sezon, CSM Rm. Vâlcea a jucat dezamăgitor, obţinând cu şansă o remiză, 1-1 cu modesta Şoimii Pâncota.
Lipsită de motivaţie în acest final de campionat, CSM a făcut un joc foarte modest, în nota celor din acest sezon. Vâlcenii au început mai decis şi au avut o primă ocazie în minutul 4, după incursiunea lui Geantă.
Treptat, arădenii ies la joc şi în minutul 21, Dragalina îl deposedează pe Pîrvulescu, şutează puternic, dar portarul vâlcean Andrei Popescu respinge cu greu în corner. O lovitură de colţ cu emoţii pentru gazde, pentru că mingea, trimisă direct, loveşte bara laterală a porţii. Tot Şoimii are o şansă bună în minutul 27, la şutul lui Siminic, portarul vâlcean deviază, mingea şterge şi bara.
În minutul 37, Dragalina scapă singur cu portarul, aruncă mingea pe lângă el, în lateral, iar Andrei Popescu îl faultează pe atacantul Pâncotei. Centralul Robert Avram din Piteşti dictează penalty şi cartonaş galben pentru portarul vâlcean, discuţia fiind dacă A.Popescu trebuia sau nu eliminat la această fază. Deşi nu trage strălucit, Issa îl fentează pe A.Popescu şi transformă penalty-ul, iar Şoimii intră la cabine în avantaj.
CSM RÂMNICU VÂLCEA - ŞOIMII PÂNCOTA 1-1
Stadion: Municipal (Râmnicu Vâlcea); Spectatori: 100;
Marcatori: M. Staicu '87 - pen. / Issa Thiaw '37 - pen.
Vâlcea: A. Popescu - Deaconescu, Pîrvulescu (cpt.), Dumitraşcu, Al. Ionescu - Vl. Munteanu, L. Iordache (Codin '84) - Firţulescu, Melcea (I. Marian '75), Geantă (Konyeha '67) - M. Staicu. Antrenor: Alexandru Pelici
Pâncota: Irimia - Maghici (Polgar '61), Lung, Traore, Siminic - Dubeştean - Huţanu (Monac '57), F. Cuedan, Issa Thiaw, I. Vladu - Dragalina (D. Mitu '85). Antrenor: Ionuţ Popa
Arbitri: Robert Avram (Piteşti) - Gheorghiţă Bălan (Piteşti), Doru Zamfir (Slatina);
Şi în partea secundă, Vâlcea a atacat steril, fără a avea multe ocazii notabile, spre nemulţumirea celor 100 de spectatori. Pâncota a început repriza secundă cu un contraatac periculos, Dragalina l-a servit pe Huţanu, care a reluat puţin pe lângă poartă. Ca şi săptămâna trecută, cele două echipe sunt aproape de o bătaie generală, în minutul 62, iar Firţulescu şi Issa primesc avertismente. Şuturile lui Vl.Munteanu şi Konyeha au fost singurele ocazii mai acătării ale gazdelor.
Când arădenii se pregăteau să plece din Zăvoi cu trei puncte imense, antrenorul Alex Pelici a avut un moment de maximă inspiraţie. L-a introdus pe teren în minutul 87 pe Codin, care, peste numai un minut, a fost împins în careu de către Monac, la o fază care nu anunţa nimic periculos. Vâlcea a primit penalty şi fostul jucător al Pâncotei, Marius Staicu a bătut impecabil, în plasa laterală, pentru 1-1. La ultima fază de joc, Pîrvulescu l-a deposedat corect în careu pe Issa, lovind mingea, însă arădenii au reclamat, fără motiv, penalty.
Vâlcea a terminat astfel ultimul joc pe teren propriu în acest campionat, în apostrofările puţinului public care mai vine în Zăvoi. Şi cu astfel de evoluţii, nici nu îl va readuce înapoi.
CSM se pregăteşte deja de o lungă vacanţă de vară. Soarta clubului este una incertă şi depinde de procesul cu Fiscul. Aflat în insolvenţă, CSM poate ajunge la desfiinţare, dacă rămâne cu datoria de 800 mii euro. Dacă va continua în eşalonul secund, Vâlcea are nevoie de o reconstrucţie din temelii, cu mulţi jucători noi.