Administraţie

Autorităţile locale şi şoferii din Ţara Loviştei vor să dea în judecată CNADNR

Situaţia DN 7D a devenit intolerabilă, în condiţiile în care majoritatea uliţelor din comunele zonei au fost asfaltate şi se prezintă la standarde moderne

Aşa cum avertiza şi într-una din ediţiile anterioare ale “Săptămânii în Oltenia”, Ion Sandu, primarul din Perişani, a reuşit să mobilizeze locuitorii comunei, dar şi pe colegul de la cârma localităţii vecine, Titeşti, să înceapă demersurile pentru a acţiona în instanţă CNADNR. Nemulţumirea de bază e legată de situaţia deplorabilă în care se prezintă DN 7 D, drum naţional de pământ (!?!) ce străbate Ţara Loviştei până la graniţa judeţului Vâlcea cu Argeş. Posesorii de autovehicule vor să îşi recupereze banii plătiţi pentru reparaţiile maşinilor ce au circulat pe respectiva arteră rutieră. CNADNR administrează din 2003 acest drum, care nu a fost niciodată asfaltat şi este plin de gropi, în sezonul rece fiind aproape impracticabil până şi pentru căruţe.

“Am simţit sprijinul noii conduceri a Consiliului Judeţean atunci când am propus readucerea DN 7D în categoria drumurilor judeţene. Încercăm ultima soluţie de a trezi la realitate CNADNR. Instanţa trebuie să facă ceva! Ori să oblige compania să cedeze drumul Consiliului Judeţean ori să-l modernizeze din resurse proprii, pentru că nu este corect ca în secolul 21 dumneavoastră să mergeţi pe asfalt şi noi prin gropi şi noroi!”, a declarat alesul din Perişani.

Ordonanţa 28, instrument politic de alocare a fondurilor guvernamentale

Prezent într-o conferinţă de presă la sediul PNL Vâlcea, la sfârşitul săptămânii trecute, Ion Sandu s-a arătat dezamăgit şi din cauza faptului că localitatea pe care o administrează a fost ocolită de fondurile guvernamentale timp de mandate întregi, în special de cele prevăzute anual prin Ordonanţa 28, care finanţează investiţiile de dezvoltare locală. “Pentru a obţine finanţări, primarii au depus maldăre de proiecte, multe degeaba. O să aşteptăm finanţări care probabil nu vor veni nici peste zece ani. Ar fi benefic pentru noi ca aceste proiecte ce aşteaptă finanţare guvernamentală să treacă în zona fondurilor europene, că tot suntem criticaţi, ca ţară, că nu suntem în stare să absorbim banii europeni. Pierdem aceste fonduri şi rămânem cu comunităţile nedezvoltate, cu o infrastructură inadecvată”, a declarat alesul liberal.

“Încercăm ultima soluţie de a trezi la realitate CNADNR. Instanţa trebuie să facă ceva! Ori să oblige compania să cedeze drumul Consiliului Judeţean ori să-l modernizeze din resurse proprii, pentru că nu este corect ca în secolul 21 dumneavoastră să mergeţi pe asfalt şi noi prin gropi şi noroi!” - Ion SANDU, primar Perişani.

Compartimente dotate cu fondurile europene prin GAL “Castra Traiana”

Cu toate nemulţumirile legate de modalitatea alocării banilor pentru investiţiile prin Ordonanţa 28, primarul Ion Sandu încă este optimist că va reuşi şi anul acesta să modernizeze infrastructura rutieră a comunei. “În martie am avut licitaţia pentru asfaltarea a încă şapte uliţe săteşti din Mlăceni. Investiţia este în valoare de 22 de miliarde de lei vechi la care se adaugă TVA”, afirmă edilul-şef. Mult mai optimist este Ion Sandu în ce priveşte succesul eforturilor administraţiei publice locale de a colabora cu Grupul de Acţiune Locală (GAL) “Castra Traiana”. “În martie, am intrat deja în posesia tuturor echipamentelor, instalaţiilor şi aparaturii finanţate prin proiecte europene implementate de cei de la GAL în valoare de 200.000 de euro. Am reuşit astfel să dotăm serviciul public edilitar al comunei cu un buldoexcavator, compartimentul ISU cu un ATV şi un Skid (ATV cu şenile), ambele dotate cu bazine de 800 de litri, dotate cu pompe autonome, pentru apa necesară la intervenţii în caz de incendii de vegetaţie forestieră”, explică edilul-şef din Perişani.

Sediul primăriei, extins şi modernizat cu fonduri proprii

Din bugetul propriu, administraţia publică locală investeşte, anul acesta, 150.000 lei în realizarea extinderii şi modernizării sediului primăriei. “Toate lucrările le vom realiza în regie proprie, acesta fiind motivul pentru care suntem optimişti că ne vom încadra în această sumă aparent mică. Spaţiile disponibile pentru birouri se vor dubla, clădirea instituţiei va fi dotată cu grupuri sanitare moderne, cu mobilierul şi echipamentele necesare”, explică primarul Ion Sandu.
Tot anul acesta, la jumătatea lunii august, primăria se pregăteşte să inaugureze şi noul Centru de Informare Turistică, a cărui clădire a fost construită într-un loc inedit. “La corabie, cum îi spunem noi, acolo este amenajat acest centru. Lucrările au fost finanţate cu aproximativ 120.000 de euro din fonduri europene. Centrul va furniza turiştilor informaţii despre traseele montane existente nu numai în submasivul Cozia, ci în întreg Masivul Făgăraş, inclusiv munţii Negoiu şi Moldoveanu, despre importanţa istorică a locului prin prisma luptelor de la Posada, din 1330, despre pârtia de schi şi alte obiective importante din comuna noastră”, mai spune edilul-şef din Perişani.
Tot anul acesta, echipa condusă de primarul Ion Sandu va dota complet şi recent modernizatul sediu al Căminului Cultural din centrul comunei, dar şi pe cel din satul Mlăceni, cu mobilier în valoare de 150.000 lei, bani proveniţi în totalitate din sponsorizări atrase de administraţia locală.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...