Constantin Necşoiu, fostul director al SC Călimăneşti-Căciulata SA, este de marţi, 14 aprilie, noul administrator public al oraşului Călimăneşti. El a fost singurul candidat la concursul organizat cu acest scop de către primăria oraşului – staţiune, astfel că relevante în selectarea sa au rămas doar două din cele trei etape ale competiţiei. După ce dosarul lui Constantin Necşoiu a fost declarat admis, el a susţinut o probă scrisă pe bază de tematică specifică administraţiei publice, iar în final a susţinut un interviu pentru susţinerea proiectului de management. Preşedintele comisiei de examinare a fost Valentina Deaconu, alături de care au analizat şi deliberat Georgeta Pripas, Ilie Nemeş şi Romina Pietrariu.
Funcţia se subordonează direct primarului
“Administratorul public asigură aplicarea Strategiei de Dezvoltare a oraşului, coordonează realizarea investiţiilor în limitele precizate de primar, coordonează direct activitatea de turism, cultură şi agrement şi monitorizează evoluţiile lucrărilor la obiectivele finanţate din bugetul local” - Florinel CONSTANTINESCU, primar Călimăneşti.
Edilul-şef al localităţii explică şi de ce avea nevoie Călimăneştiul de un astfel de post în organigrama primăriei, subliniind că are nevoie de un subordonat cu care să coordoneze şi să supravegheze eficient investiţiile aflate în derulare. “Am reuşit să trecem fără contestaţii şi de acest important concurs, funcţia trebuia ocupată. Administratorul public are atribuţii în identificarea şi exploatarea surselor de finanţare europeană pentru derularea proiectelor noastre, dar poate şi propune astfel de proiecte. Tot administratorul public asigură aplicarea Strategiei de Dezvoltare a oraşului, coordonează realizarea investiţiilor în limitele precizate de primar, coordonează direct activitatea de turism, cultură şi agrement şi monitorizează evoluţiile lucrărilor la obiectivele finanţate din bugetul local. Funcţia se subordonează primarului, căruia îi prezintă periodic rapoarte şi informări. Cred că acest post poate aduce un important plus de dinamism în activitatea Primăriei”, a explicat primarul oraşului - staţiune, Florinel Constantinescu (foto).