Volumul generalului doctor, profesor universitar, Lazăr Cârjan, “Pândă neîntreruptă”, poate fi circumscris conceptului de aletheia, de neuitare în transcriere tranşantă, de memorie producătoare de sens, ousia, urmă, amintire. Este o carte dedicată generalului-locotenent dr.ing. Iulian Medrea, mentorul autorului. Romanul “Pândă neîntreruptă” se circumscrie tipologiei doricului, în terminologia lui Nicolae Manolescu, naratorul fiind auctorial, omniscient şi omniprezent. Lazăr Cârjan propune o scriitură tranşantă, efasată, ca mijloc de exprimare, fără figuri de stil, la vedere, însă cu o naratologie a câmpului semantic imploziv, debordând de vitalitate, creaţie şi analiză, focalizată pe dialog şi verb, cu un actant memorabil: Iulian Medrea. Generalul ştie că istoria nu este o poveste frumoasă, se naşte într-un mediu al frustrărilor de inconştient colectiv şi de mit personal, normale într-o viaţă ca ontologie, prinde sens la fiecare pas, destinul oferindu-i calea victoriei, deşi omul s-a născut nu pentru a fi victorios, ci pentru a evita înfrângerile. Personajul este interesant, se desfăşoară într-o istorie de peste o jumătate de secol (1936-2012), participă la mai toate evenimentele, pe care Lazăr Cârjan le relatează fluent, nud (e adevărat că nudul, estetic discutând, e mai ales de efeb...). Participă la evenimentele Revoluţiei, în sanctuarul de la Timişoara şi nu numai aici. Întâlnim informaţii utile, care se citesc rapid, uneori memorabile, prea luminoase pentru cineva implicat direct în grozăviile de atunci, chiar dacă de partea pozitivă a Istoriei, încercând limitarea sensurilor din sintagma victorie a la Pyrus. Lectorul va întâlni şi afirmaţii care îl vor bucura, printre aceşti cititori mă număr şi eu.
Lazăr Cârjan s-a născut într-un genotext al muntelui, Bărbăteşti, la poalele Builei, într-o matrice stilistică, unde personalitatea livrescă a profesorului univ. Bobei se complineşte cu verticalitatea moşnenilor, actori principali în evenimente istorice, cum ar fi răscoala seimenilor... Am conjecturat astfel, fiindcă matricea stilistică a toposului muntelui se esenţializează în scriitura şi psihologiile din cartea “Pândă neîntreruptă”, în ceea ce este “psihofizicul” autorului. Autorul acestei cronici literare l-a întâlnit în jurul anului 1963-1964 pe elevul ofiţer de atunci Lazăr Cârjan, la Lupeni, într-o partidă de şah, păstrându-i o amintire în primul rând reflexivă, formatoare, în structurile imaginarului...
