Sport

Fotbal, Liga I, Oţelul Galaţi-Pandurii Tg.Jiu 0-2

Puncte mari pentru gorjeni

Pandurii a învins în deplasare, la Galaţi, pe Oţelul, scor 2-0, şi a urcat pe locul 9 în Liga 1.

Momcilovic a deschis scorul în minutul 28, după ce a fructificat cu o lovitură de cap, o centrare venită de la Răduţ. Pandurii s-au desprins, în minutul 41, atunci când M. Roman a înscris din penalty.
Pandurii au mai irosit o şansă imensă de gol prin Elton da Silva, şut peste din câţiva metri, în timp ce gălăţenii au ratat şanse bune de gol la ocaziile lui Hamroun, Cernat sau Cordoş, aproape de autogol în startul reprizei a doua.

Accidentat uşor în partea secundă, internaţionalul Mihai Pintilii spune că gorjenii se vor salva de la retrogradare. „E bine că am câştigat, că am luat 3 puncte, esenţiale pentru noi. Acum urmează un meci dificil acasă cu U Cluj, dacă vom lua 3 puncte cred că vom lua o opţiune serioasă de a evita retrogradarea. Toată lumea zice că nu ăsta este locul pe care trebuie să fie Pandurii, şi noi, jucătorii, simţim asta. În tur s-au făcut foarte puţine puncte iar acum încercăm să scoatem echipa din subsol. Dar, uşor, uşor urcăm, dacă am ajunge la 40 de puncte ar fi cam gata lupta. Suntem o familie unită şi contează foarte mult asta, ne ajutăm foarte mult între noi”, a declarat Pintilii la finalul meciului.

Oţelul Galaţi – Pandurii Târgu Jiu 0-2 (0-2)

Marcatori: Momcilovic (min. 28), Roman (min. 41 – penalty)

Oţelul: Abraham – Solomou, Miron, Sissoko, Milea – Tavares, Cucu (Tătar, min. 46) – Grădinaru (Iorga, min. 67), Cernat, Hamroun – Tudorie (Matondo, min. 46)
Antrenor: Florin Marin

Pandurii: Gliwa – Unguruşan, Cordoş, Vasiljevic, Momcilovic – Anton, Pintilii (Elton, min. 57) – Răduţ, Nistor (Matulevicius, min. 77), Nicoară – Roman (Eric, min. 72)
Antrenor: Edward Iordănescu

Arbitri: Iulian Călin – Marius Marchidanu, Gabriel Stroe

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...