Guvernatorul BNR a intrat în vizorul Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) din cauza unui credit în cuantum de 700.000 de lei pe care l-a contractat în 2006, de la Volksbank. Mugur Isărescu a uitat să treacă numele băncii de la care a luat banii în declaraţia de avere de acum câţiva ani, iar recent a negat că a avut de-a face cu respectiva bancă.
Verificarea este urmare a unei reclamaţii depuse în luna februarie a acestui an de Parakletos, o asociaţie de consumatori condusă de avocatul Gheorghe Piperea. Deşi în 2006 Mugur Isărescu a împrumutat aproape 700.000 de lei de la Volksbank pentru a cumpăra un apartament de lux într-un complex rezidenţial din Bucureşti, guvernatorul BNR a negat, într-o conferinţă de presă, că s-ar fi numărat printre clienţii acestei bănci.
În sesizarea depusă la ANI se arată că, în declaraţiile de avere din 2008 şi 2009, guvernatorul BNR a înlocuit numele băncii creditoare cu sintagma “o instituţie de credit din România”. În 2010, Isărescu nu mai menţionează în declaraţia de avere niciun credit, motivând că acest lucru a fost posibil datorită unei înţelegeri între BNR şi ANI.
Inspectorii pentru integritate trebuie să stabilească acum dacă există o stare de incompatibilitate sau vreun conflict de interese între calitatea lui Mugur Isărescu de debitor al băncii Volksbank şi aceea de guvernator al BNR. De asemenea, ANI trebuie să-i răspundă avocatului Gheorghe Piperea dacă există vreo înţelegere de genul celei invocate de reprezentanţii BNR.
Isărescu, unul din cei mai bogaţi români
Cu un salariu estimat la 10.000 de euro pe lună, Mugur Isărescu este unul dintre cei mai influenţi şi bogaţi oameni din România.
Potrivit declaraţiei de avere, vâlceanul nu mai are datorii la bănci şi a avut grijă să pună deoparte şi ceva bănuţi. Acesta îşi ţine economiile în 12 conturi curente în lei, euro şi dolari, la mai multe unităţi bancare. În total, Mugur Isărescu are declaraţi, în depozite, aproximativ 20.000 de euro şi 18.700 de dolari. Valoarea bijuteriilor pe care le deţine vâlceanul depăşeşte însă cu mult valoarea depozitelor bancare. Înainte de Revoluţie, guvernatorul a achiziţionat bijuterii în valoare de 7.900 de euro, în timp ce între 1990-2014, Isărescu a dobândit bijuterii în valoare de 54.000 de euro.
Conform ultimei declaraţii de avere, Mugur Isărescu deţine o colecţie de tablouri şi icoane în valoare de 23.000 de euro şi o colecţie de numismatică cu o valoare declarată de 40.300 de euro.
De ceva timp, Mugur Isărescu face bani frumoşi din viticultură, firma de vinuri din Drăgăşni - Măr SRL - a raportat o cifră de afaceri de peste 600.000 de euro într-un singur an. În declaraţia de avere din 2014, Isărescu specifică şi faptul că este proprietarul unei bărci cu motor, dar şi al unui autoturism Eagle.
Membru al Clubului de la Roma şi al Comisiei Trilaterale
Isărescu îndeplineşte funcţia de guvernator al Bancii Naţionale a României din septembrie 1990. A fost şi Prim-ministru al României în perioada 22 decembrie 1999 - 28 decembrie 2000.
Potrivit propriei biografii postate pe Wikipedia, s-a născut la 1 august 1949 în Drăgăşani. În 1971, a absolvit cursurile Facultăţii de Comerţ Exterior din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti. După absolvirea facultăţii, a lucrat ca cercetător ştiinţific la Institutul de Economie Mondială din Bucureşti pentru următorii 19 ani. A luat contact cu ţările cu economie de piaţă, participând la cursuri în Statele Unite. În 1989 a obţinut titlul ştiinţific de doctor în economie cu teza “Politici ale ratelor de schimb”.
După 1989, a lucrat la Ministerul Afacerilor Externe, apoi ca reprezentant comercial la Ambasada României din Statele Unite ale Americii, iar din septembrie 1990 a fost numit Guvernatorul BNR. A preluat funcţia de guvernator într-un moment în care toată rezerva valutară a BNR se dusese pe importuri.
Între 1990-1991, Mugur Isărescu a condus Comisia guvernamentală pentru identificarea şi recuperarea fondurilor deturnate din patrimoniul statului de către N. Ceauşescu şi colaboratorii săi, comisie înfiinţată prin HG nr. 951 din 1990.
În 1993 devine membru al Clubului de la Roma, a fost ales preşedinte al Asociaţiei Române a Clubului de la Roma, iar în 1999 a fost reales în această funcţie. Este membru al celebrei Comisii Trilaterale, alături de Mihai Tănăsescu, şi al prestigiosului Club de la Roma.
În anul 1998 este ales vicepreşedinte al Clubului Guvernatorilor băncilor centrale din Balcani, Marea Neagră şi Asia Centrală, iar în anul 2002, preşedinte al acestui club.