Mitul personal Elena Ciungan Cosma este o rânduială a zeilor buni, retorică mirobolantă de teologie (este doctor în teologie şi litere, cu o teză despre Nicolae Steinhardt), psiholog al conflictelor abisale, gramatician (cu o carte despre propoziţia subiectivă), pedagog focalizat în “gândirea laterală” şi, anarhetipal, mamă a trei copii din matricea stilistică a privirii de icoană bizantină.
Volumul “8 anotimpuri” propune un discurs poetic esenţializat, pe un complex tematic al eufoniei sensurilor, cum în poezia de sorginte vâlceană, a lui Ion Apostol Popescu, Valeriu Anania. O poezie unde agonalul se linişteşte în calmul valorilor comunicării, iar mirarea nu este numai filosofie, metafizică, existenţă ci, mai ales, rugăciune. Poezia Elenei, alcătuită, evident, din cuvinte, structurată de sintaxă, ipseizată de morfologie, imaginar/imaginal, desfăşurată ca o geometrie de nud cu însemne algebrice, reflexive, se instituie într-un martiraj laic mai întâi poetic, poietic, apoi poezie, poietică. Mai mult, poezia Elenei Cosma, spiritualizată din Tot şi mai puţin din toate, ne face nu numai să locuim într-o mirare ubicuă, permanentă, ci într-o mirare la mirare... inavuabilă, irepresibilă, ca un semn de la rânduiala creştină sau destinul antic. Tematica poeziei: erotica, thanatosul, credinţa, părinţii, copiii, sub taina mărturisirii: “Ne-am auzit muzica, aceeaşi,/ Am încercat să dansăm/ şi ne-am atins culoarea. Greşala. Culoarea aceea era a ta, Culoarea aceea era a ta, Culoarea aceasta era a mea,/ Eu am tăcut şi ai intrat în iarnă./ Tu ai aşteptat prea mult şi m-a furat lumina./ Privirea trebuia căutată./ Însă priveam prea frumos/ Şi ne fusese teamă./ Greşala mea, plânsul şi tăcerea ta/ Greşala ta, cicatrice-n sufletu-mi “şi” unii, mai târziu/ vor înţelege că/ jocul e de lut,/ dar şi că spinii coroanei/ pot străluci./ pot ca fiecare/ din “Jucării”/ are suflet/ de Undeva/ de unde jocul/ nu mai e joc/ Aproape de final/ între cei ce au înţeles lecţia/- indiferent de rolul avut-/ vor pleca frunţile,/ şi va implora:/ - Mai puţin joc, Doamne... e greu să fii mereu Sisif/ însă răspunsul este:/ - Aleg cei mulţi,/ dar este bine însă,/ că unii până la capăt înţeleg. Aşa că la sfârşit,/ voi spune lecţia de istorie,/ tot despre noi şi ei,/ căci este a unora/ ce sunt prea oameni,/ prea copii şi uită/ să-şi transforme jocul - în ritual -/ mai înainte de-a ajunge la final. Volumul Elenei Ciungan metamorfozează o emergentă teorie a comunicării, a lecturii, a fiselor de lectură spiritualizate în primul rând, apoi instrumentalizate... aşa cum angelogia este ştiinţa înainte de a fi teofanie.