Inedit

Vâlcenii au înlocuit tradiţionala carne de miel pentru masa de Paşte cu carnea de ied

Zona în care carnea de ied are cea mai mare căutare în această perioadă este Brezoiul

Carnea de ied o recomandă şi nutriţioniştii, care spun despre carnea de ied că este mai uşor de digerat, având mai puţine calorii şi grăsimi. La mare căutare de câţiva ani, carnea de ied este un pic mai scumpă decât cea de miel, preţul unui kilogram de carne de ied, fiind de aproximativ 25 de lei.
Zona în care carnea de ied are cea mai mare căutare în această perioadă este Valea Lotrului, în special oraşul Brezoi. Aici, de câţiva ani, iedul a înlocuit tradiţionalul miel. De la un an la altul, tot mai mulţi brezoieni preferă carnea de ied şi se interesează din timp pentru a cumpăra tineret pentru sacrificare. Crescătorii de capre din zonă spun că fac cu greu faţă cererii de iezi pentru masa de Paşte. E Săptămâna Mare, iar curtea lui nea Tomiţă din Brezoi e plină de cumpărători veniţi din toate colţurile micului oraş de la poalele muntelui. Anul acesta a scos la vânzare 60 de iezi, dar se teme că nu va reuşi să-şi mulţumească toţi clienţii. “Vin mulţi să cumpere iezi, foarte mulţi. Vă spun sincer, nu am avut niciodată iezi să dau după cerinţe. Nu am ţinut niciodată la preţ. Am lăsat cât poate omul. Am lăsat să fie acceptabil. Tradiţional este mielul, cum a lăsat Dumnezeu, dar acum, de Paşte, mulţi caută iedul pentru că e carnea mult mai dulce, aşa li se pare, poate chiar aşa şi este”, spune crescătorul.
Scarificarea iezilor la Brezoi se face în Săptămâna Mare, ei fiind vedetele Sărbătorilor de Paşti. Nu cântăresc prea mult, în medie 5 sau 6 kilograme, aşa că preţurile sunt pe măsura tuturor buzunarelor. „Noi am lăsat preţul în raport cum are şi omul posibilitatea. Adică să nu-i pui omului în spinare o povară pe care să nu o poată duce. Să poată să se bucure toţi de Sfintele Paşti”, mai adăuga bărbatul.
De cinci ani, afacerea crescătorului de capre din judeţul Vâlcea merge ca pe roate. Are însă avantajul că sunt puţini ca el, la fel cum puţini sunt şi cei care mai cresc mioare.

“Tradiţional este mielul, cum a lăsat Dumnezeu, dar acum, de Paşte, mulţi caută iedul pentru că e carnea mult mai dulce, aşa li se pare, poate chiar aşa şi este” - Nea Tomiţă, cioban din Brezoi.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...