Administraţie

Autobuz electric, testat de călătorii din Slatina

Primăria vrea să acceseze fonduri europene nerambursabile pentru modernizarea transportului public local

Începând de vineri, 3 aprilie, un autobuz electric rulează, în teste, în municipiul reşedinţă al judeţului Olt. Potrivit viceprimarului Mihaela Stana, vehiculul ce funcţionează cu energie electrică va circula timp de o săptămână în municipiu, iar călătoria va fi gratuită.
În această perioadă, societatea de transport aflată în subordinea Consiliului Local (CL) Slatina, precum şi călătorii urmează să analizeze diferite beneficii sau inconveniente privind autobuzul electric. Testarea vehicolului este gratuită şi pentru firma de transport local, care a încheiat o convenţie cu firma distribuitoare de asemenea mijloace de transport.

Acumulatorii reîncărcaţi după 150-170 km parcurşi

“Autobuzul electric va opri în staţiile de autobuz, călătoria va fi gratuită, iar încărcarea acumulatorilor autobuzului se face după fiecare 150-170 de kilometri parcurşi. În funcţie de concluziile desprinse în urma acestor teste, se va depune un proiect pentru obţinerea de finanţare nerambursabilă în vederea modernizării sistemului de transport local. Costurile cu achiziţionarea acestui tip de autobuze sunt prea mari pentru a putea fi suportate din bugetul local, sperăm să reuşim din fonduri nerambursabile europene”, a spus Mihaela Stana.
Ea a precizat că Loctrans, societatea de transport public local din Slatina, va achiziţiona din fonduri de la bugetul local minibuze, ale căror preţuri sunt mult mai mici faţă de cele ale autobuzelor electrice. Minibuzele vor circula în perioadele în care circulă de obicei mai puţini călători.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...