Ultima Oră

Comunicat de presă

Clarificări privind CET Govora

Mihai Bălan a revenit asupra deciziei de a demisiona

În ultimele zile, asistăm la o pleiadă de dezinformări în masă, unde o parte a presei vâlcene a aruncat pe piaţă informaţii, cu scopul de a intoxica, cu bună ştiinţă, opinia publică. Realitatea este, în schimb, cu totul alta. Culmea, exact acea parte a presei locale, care s-a îmbuibat, ani buni, din banii obţinuţi în baza unor contracte de sute de milioane de lei vechi de la CET Govora, a ales să vândă vâlcenilor minciuni. În acest scop, ei au ales să încerce manipularea opiniei publice, inducându-le faptul că la baza deciziei lui Mihai Bălan de a demisiona din funcţia de director general al CET Govora ar fi stat aşa-zise "imixtiuni politice". Cu toate aceste insinuări, ziariştii în cauză nu au adus niciun sigur argument, nici cea mai mică dovadă că ceea ce ei afirmă ar fi avut şi conotaţii reale. Nu este nimic altceva decât intoxicare în masă, o încercare lamentabilă de a deturna adevărul. Simple speculaţii, nimic mai mult. Tinând cont de faptul că aceleaşi publicaţii media continuă demersul lor de a deturna realitatea, biroul de presă al deputatului Cristian Buican, preşedinte al Filialei Valcea a PNL, trebuie să făcă unele precizări, pentru buna informare a opiniei publice:

1. Sâmbătă, 4 aprilie 2015, a avut loc o întâlnire informală între deputatul Cristian Buican şi directorul CET Govora Mihai Bălan. În urma acestei întruniri, domul Mihai Bălan a revenit asupra deciziei de a demisiona. Cu aceeaşi ocazie, cei doi au căzut de comun acord asupra faptului că profesionalismul şi performanţa economică sunt singurele principii pe baza cărora trebuie să fie condusă CET Govora, delimitându-se de insinuările grosolane ale celor care au ales să truncheze adevărul, inducând opinia publică pe o cale greşită.

2. Deputatul Cristian Buican şi conducerea Partidului Naţional Liberal filiala Vâlcea nu au niciun amestec în decizia domnului Mihai Bălan de a demisiona şi nu există niciun fel de legătură de cauzalitate între demisia directorului CET Govora şi anumite "presiuni politice" din partea deputatului Cristian Buican sau a conducerii PNL Vâlcea, aşa cum o parte a presei vâlcene a încercat să lase să se înţeleagă. Menţionăm faptul că deputatul Cristian Buican nu a făcut, nu face şi nici nu va întreprinde, niciodată, demersuri care pot fi asimilate cu presiuni politice asupra instituţiilor şi companiilor subordonate Consiliului Judeţean Vâlcea, aşa cum relatează acea parte a presei vâlcene. Prezentarea trunchiată şi reaua-voinţă din unele articole de presă din ultimele 2-3 zile privind demisia directorului Mihai Bălan, în urma unor aşa-zise presiuni venite din partea PNL şi a deputatului Cristian Buican, sunt doar nişte minciuni şi manipulări ale unor reprezentanţi ai mass-mediei vâlcene, care erau obişnuiţi să încaseze bani grei de la CET Govora, sub forma unor contracte de publicitate şi nu numai.

3. Deputatul Cristian Buican îşi exprimă, şi pe această cale, respectul faţă de instuţiile mass-media profesioniste, dar îşi exprimă şi regretul asupra faptului că o parte dintre reprezentanţii presei vâlcene nu doreşte să înţeleagă că instituţiile şi companiile vâlcene subordonate Consiliului Judeţean nu mai fac contracte de publicitate pe bază de comandă politică sau prin şantajarea unor directori şi oameni politici, aşa cum a fost învăţată în perioada guvernării locale a PSD.

4. Preşedintele PNL Vâlcea, Cristian Buican, îşi manifestă toată disponibilitatea în a susţine redresarea, performarea şi eficientizarea societăţii comerciale CET Govora şi îi asigură pe vâlceni că reprezentanţii Partidului Naţional Liberal în Consiliul Judeţean Vâlcea îşi vor da concursul pentru a face din CET Govora o unitate emblematică a judeţului Vâlcea.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...