Sport

Handbal feminin, Liga Naţională, HCM Rm. Vâlcea-Dunărea Brăila 23-24 (9-12)

HCM Râmnicu Vâlcea, condamnată la play-out

Într-un moment decisiv, echipa lui Dumitru Muşi a făcut cel mai slab joc din acest sezon!

În penultima etapă din sezonul regulat, HCM Rm. Vâlcea a pierdut vineri, scor 23-24 (9-12), jocul de pe teren propriu, cu Dunărea Brăila şi trupa lui Dumitru Muşi nu mai are nicio şansă la play-off.

Pentru a rămâne în cursa pentru play-off, Vâlcea trebuia să câştige vineri disputa din Sala Traian, cu Dunărea Brăila. Oltencele au început ceva mai bine, au condus cu 3-1 în minutul 6, după care, s-au prăbuşit complet. HCM a prestat cel mai slab joc din actualul sezon, într-un moment aproape decisiv pentru calificarea în play-off. Fără idei în atac, cu o apărare mereu depăşită de tripleta Moldovan-Perianu-Horjea, fără nicio atitudine, Vâlcea nu a emis practic nicio pretenţie în acest joc. Dovadă a indolenţei echipei gazdă, Perianu a marcat în ultima secundă a primei părţi, până şi din aruncare de la 9 metri şi Brăila conducea la pauză cu 12-9.
Vâlcea nu s-a trezit nici după pauză, dar a rămas în joc până în minutul 40, când Dunărea conducea doar cu 16-15. Apoi, oaspetele au marcat de cinci ori consecutiv, înclinând definitiv balanţa. Vâlcea a făcut eforturi să revină în ultimele trei minute, dar fără luciditate, nereuşind să pună în pericol succesul oaspetelor. Deşi nu a impresionat, Brăila a profitat de jocul foarte slab al Vâlcii şi s-a impus cu 24-23, asigurându-şi locul în play-off. În schimb, echipa care a preluat locul Oltchimului în primul eşalon, rămâne ţintuită pe locul 9 (FOTO-Dan Lixandru).
La finalul jocului, preşedintele clubului vâlcean, Toma Pleşa a băgat toată echipa într-o şedinţă de durată.

Echipa susţinută de Primăria Rm.Vâlcea va merge în play-out, acolo unde va avea de furcă pentru evitarea retrogradării, mai ales că porneşte cu un punctaj destul de modest din jocurile directe cu celelalte echipe. Se porneşte doar cu punctajul din meciurile directe, se joacă sistem campionat, fiecare cu fiecare, încă 10 etape, urmând să retrogradeze direct ultimele două clasate, iar locurile 3 şi 4 să dea baraj cu două echipe din Divizia A.

HCM Rm. Vâlcea-Dunărea Brăila 23-24 (9-12)

Vâlcea: Smedescu, Sîntămărean – Adespii 5, Vădineanu 5, Luca 4, Bădiţă 4, Predoi 3. Andrei 1, Ilina, Stoica, Semedo, Cherăscu, Craiu. Antrenor Dumitru Muşi

Brăila: Dobre, Stan – Moldovan 10, Horjea 6, Perianu 5, Brot 2, Irimia 1, Czeczi, Eşanu. Antrenor Alexandrina Soare

Cum arată acum clasamentul în play-out:
1. Slobozia - 18p,
2. Vâlcea - 17p,
3. Deva - 17p,
4. Neptun - 16p,
5. Cluj - 16,
6. Tg. Mureş - 0 p.

Mai este de jucat în zona play-out meciul Tg. Mureş - Deva (etapa 26).

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...