Opinii

 

O întrebare la care nici Şova nu poate răspunde

A fost şi referendumul. Bilanţul: bani irosiţi, cetăţeni învrăjbiţi, imaginea ţării făcută ţăndări. Un elan demolator greu de întâlnit la alte popoare. De construit, s-a ridicat doar un zid între oameni care nu aveau nimic de împărţit, ba chiar s-au destrămat prietenii. O vară a vrajbei naţionale şi o furtună de ură apărută ca din senin. Însă toate tensiunile acumulate, fie că erau politice, sociale sau economice, nu prevesteau suspendarea preşedintelui Băsescu. Prezenţa la referendumul care a urmat a fost slabă şi, în ciuda confirmării impopularităţii actualului preşedinte, va urma o invalidare. Să nu dramatizăm: a fost un nou episod al luptei pentru putere între haitele politice. Întrebarea firească este de ce atacul a fost declanşat cu o aşa de mare grabă, pe toate fronturile, fără a se lua în calcul şi “zidul de apărare” al lui Băsescu reprezentat de Curtea Constituţională (CC)?

Chiar dacă legea de organizare a referendumului fusese modificată în grabă, era previzibil că se va “întâmpla” ceva la CC. A apărut acea condiţionare a procentului de 50 la sută şi totul a mers în favoarea lui Băsescu. Totuşi, în ciuda semnalelelor, USL a mers înainte şi a dat cu capul în gard. Stranie ideea de a provoca un referendum vara. Oricine îşi dă seama că alegerile sau orice consultare electorală în anumite momente din an nu sunt receptate corespunzător din cauza calendarului. Nu electoratul este de vină în astfel de situaţii. Nu este vorba de caniculă sau altceva, ci pur şi simplu de imposibilitatea prezenţei la vot. Cum ar fi organizarea de alegeri de Crăciun sau de Paşte? Totuşi, strategii USL au gândit că a venit momentul suspendării şi s-au pus pe treabă. Cum a ieşit, se ştie. În vreme ce puterea încerca să adune prin orice mijloace voturile necesare demiterii preşedintelui, utilizând la greu urne mobile şi turişti electorali, ceilalţi strigau că se fură chiar şi când se priveau în oglindă. Exagerări din ambele părţi pentru a înclina balanţa. Fără succes, învinşi fiind toţi, indiferent de opţiune, indiferent dacă ne-am prezentat la vot sau nu.

De ce a fost lansat acum atacul decisiv al USL la adresa lui Băsescu? Doar fuseseră înlocuiţi preşedinţii de la Senat şi Camera Deputaţilor, iar toate sondajele arătau că USL se îndreaptă către victorie la alegerile parlamentare din toamnă. Victoria de la alegerile locale ar fi trebuit să aducă linişte în tabăra puterii şi să pregătească pe îndelete scrutinul parlamentar. În schimb, s-a preferat asumarea inutilă a unui risc reprezentat de forţarea capacităţii unei echipe electorale deja epuizată la alegerile locale. O întrebare la care nici Dan Şova, penibilul senator care număra voturi imaginare şi anunţa victoria ireală, nu poate să răspundă. Sau, cine ştie, poate va da un răspuns aşa cum a făcut-o când a negat suferinţa evreilor din România în anii tulburi ai Celui de-al Doilea Război Mondial. O va face tot hilar, rupt de realitate, rinocerizat şi dornic să parvină la putere, ca foarte mulţi din jurul său, călcându-i în picioare pe cei care nu sunt de acord cu el.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

30.07.2012 - 23:11Adrian:Felicitari, domnule Firica! Ca intotdeauna, la inaltime si...la obiect!

Pagina 1 din 1 (1 comentarii din 1)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...