Politică

Deputatul Romeo Rădulescu a părăsit PLR

“Mă delimitez complet de cum a procedat Călin Popescu Tăriceanu în legătură cu votul în cazul lui Dan Şova, aplicând regulamentul camerei, nu Constituţia!”

Printr-un comunicat remis presei duminică, 29 martie, deputatul vâlcean Romeo Rădulescu anunţă că părăseşte PLR-ul lui Călin Popescu Tăriceanu din cauza modului în care a votat Senatul în cazul Dan Sova, pentru care DNA a cerut camerei superioare a Parlamentului încuviinţarea măsurii arestului preventiv. Parlamentarul vâlcean, de acum ex-lider al PLR Vâlcea, susţine că nu se simte confortabil într-un partid ai cărui lideri îi protejează pe corupţi. Unii observatori politici locali, însă, interpretează gestul său ca un prim pas spre înscrierea în PNL, după ce, anul trecut, a părăsit PDL după divergenţe cu conducerea judeţeană a filialei. Cu toate acestea, Romeo Rădulescu îi contrazice categoric, susţinând că va rămâne independent politic cel puţin până în 2016.

“Mă delimitez complet de cum a procedat Călin Popescu Tăriceanu în legătură cu votul în cazul lui Dan Şova, aplicând regulamentul camerei, nu Constituţia. Îmi afirm public dezamăgirea faţă de rezultatul votului din Senat, de miercurea trecută.
Este, indiscutabil, motivul pentru care părăsesc Partidul Liberal Reformator.
Parlamentarii nu sunt cu siguranţă mai presus de lege, ci ar trebui să fie un exemplu de respectare a Constituţiei. Nu ne putem prevala de regulamente pentru a salva diverse nume.
Mereu am militat pentru oameni curaţi, fără dosare care să le păteze cariera, mai ales când e vorba de personaje puse în funcţii publice. Corupţii nu au ce căuta în politică şi administraţie. Este crezul de la care nu o să mă abat vreodată.
Vâlcenilor şi tuturor celor care speră să aleagă corect, să pună în funcţii oameni oneşti, le transmit că se pot oricând baza pe mine. Am crezut şi voi crede mereu în cinste şi onoare”, explică Romeo Radulescu în comunicatul remis presei.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

31.03.2015 - 07:51Damian:Il cunosc personal pe nenea deputatul. CARACTER 0.

Se aseamana din acest punct de vedere cu inima zburdalnica. PACAT ca l-a parasit.

29.03.2015 - 21:39simona:Daca acest Romeo Radulescu din Valcea era ruda cu Veronel Radulescu din PDL Valcea, PLR sa zica "merci" ca a scapat de asta!

Pagina 1 din 1 (2 comentarii din 2)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...