În luna noiembrie din anul 2012, la Oradea, a fost inaugurat Grupul statuar „Holnaposok” (însemnând „Cei de mâine”), care îi reprezintă pe poeţii orădeni Ady Endre, Dutka Akos, Juhasz Gyula şi Emod Tomas, membri ai unui cenaclu din primul deceniu al secolului XX, aflaţi în jurul unei mese, în timpul unei discuţii literare. Ineditul acestui grup statuar este caracterul de interactivitate, dat de faptul că, în vreme ce trei dintre poeţi stau aşezaţi, cel de-al patrulea este reprezentat în picioare. Pe scaunul rămas liber, aflat la nivelul solului, trecătorii se pot aşeza şi se pot fotografia lângă personajele grupului.
La inaugurare, Primarul Ilie Bolojan a adus un prinos de recunoştinţă U.D.M.R.-ului pentru ajutorul acordat în vederea realizării statuii, mulţumind în mod deosebit fostului viceprimar Biro Rozalia, care a urmărit în timpul mandatului său realizarea acestei lucrări: “Faptul că acest monument este unul interactiv, în care şi cetăţenii se pot regăsi şi pot face parte din el, ocupând acest loc pe scaunul care vă invită să vă simţiţi parte a acestei societăţi culturale de la început de secol, înseamnă un lucru important pentru viitor şi pentru ceea ce înseamnă cultura şi dezvoltarea acestui oraş.”
Adresându-se audienţei exclusiv în limba maghiară, d-na Biro Rozalia le-a vorbit concetăţenilor săi despre originile ideii unui astfel de grup statuar - şi anume căutarea unui simbol al oraşului - care să fie uşor de asimilat de către localnici şi interesant pentru vizitatori.
Toate bune şi frumoase! Bună idee! Grup statuar interactiv, demn de activitatea unei societăţi literare, din care pot face parte şi cetăţenii de rând, trăitori în sau trecători prin urbe! Moşit de cea care, sper că n-aţi uitat, peste vreo doi ani de la acel eveniment, puţin a lipsit ca să nu devină ministru al culturii în Guvernul ... României! Cum care!? Doamna Biro Rozalia, cea care nu are ... „bipezi” în familie!
Nici nu s-a uscat bine cerneala care slujise pentru comunicarea ştirii, că realizatorii din bani publici a ineditelor statui (care costaseră doar vreo 80.000 de euro, finanţarea proiectării şi execuţiei grupului statuar fiind asigurată din fonduri alocate cu destinaţie clară Administraţiei Imobiliare Oradea de Consiliul Judeţean Bihor) i-au şi găsit o întrebuinţare mai apropiată de intenţiile lor nedeclarate!
N-a trecut nici măcar o zi de la inaugurarea statuii poeţilor maghiari, că deja unii politicieni minoritari s-au şi apucat să facă gesturi „funariote”! Ca-ntr-un adevărat cenaclu literar! La doar câteva ceasuri după dezvelirea monumentului, pe scaunul rămas liber între cei patru poeţi, a luat loc deputata U.D.M.R. Peto Csilla, care a pus pe masa din faţa sa trei lumânări (vezi Foto), ce reconstituiau tricolorul unguresc, roşu-alb-verde „la fel cum făcea pe vremuri fostul primar al Clujului, Gheorghe Funar, cel care şi-a clădit cariera pe cele trei pahare de plastic pe care şi le aşeza mereu în faţă, unul roşu, unul galben, iar celălalt albastru”.
Fapt care i-a permis unei publicaţii locale să facă următoarea glumă: «Bihorel nu s-ar mira dacă în curând unul dintre ei ar vandaliza monumentul vopsindu-i scaunul în tricolorul ţării „vecine şi prietene”»!
Zeci de membri şi simpatizanţi ai UDMR s-au adunat pe 7 noiembrie 2012 cu prilejul lansării celor 13 candidaţi ai UDMR din judeţul Bihor în cursa pentru Parlamentul României, manifestare organizată în aer liber, lângă statuia „Holnaposok” a celor patru poeţi maghiari. Deşi, oficial, campania electorală pentru alegerile parlamentare din anul 2012 începea peste două zile, unii dintre candidaţii consideraţi ca fiind favoriţi, (Biro Rozalia, Cseke Attila, Peto Csilla şi Pasztor Sandor) şi-au croit discursurile pe citate cu iz naţionalist din opera poeţilor “Holnaposok”.
Chiar dacă şi-au lansat candidaturile pentru Parlamentul României, au început campania intonând Imnul de stat al... Ungariei!
Szabo Odon, unul dintre candidaţi, a subliniat în discursul său că parlamentarii Uniunii vor milita ferm pentru regionalizare şi descentralizare: „Un bihorean va şti mai bine cum trebuie să conducă un judeţ decât un salariat din minister”, angajându-se să meargă neabătut pe acest drum: „În urmă cu câţiva ani, când am înfiinţat teatrul de limbă maghiară, s-a vorbit de segregaţie. Acum avem primul festival de teatru interetnic, unde toate piesele sunt subtitrate în limba română pentru ca toţi românii să ne poată cunoaşte cultura. Noi trăim împreună, şi de aceea, ne obligăm să reprezentăm în Parlament atât interesele românilor, cât şi ale maghiarilor”!
Şi, ca nişte adevăraţi „iubitori” de cultură pură, şi-au semnat angajamentele electorale prin care îşi asumă programul politic al Uniunii, unde altfel decât aşezaţi pe scaunul liber de la masa celor 4 poeţi maghiari!? Că doar de-aia s-au alocat bani publici, să aibă unde să „lucreze” membrii noului cenaclu politico-literar antiromânesc!
Ne mai putem mira acum, când ideea necesităţii „reorientării” cu 180 de grade (politice, nu alt fel!) a UDMR-ului a fost lansată tocmai de pe acele meleaguri, de la aceiaşi politicieni care-şi găsesc energia necesară unor asemenea proiecte, tocmai la masa ... cenacliştilor!?
Ce obiective strict etnice îşi imaginează ei că pot negocia cu tabăra învingătoare la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014, pentru a schimba din nou alianţele politice?
Câtă încredere poţi să mai ai în asemenea „politicieni”, care nu au văzut şi nu văd niciodată dincolo de interesul lor etnic?
Nu tot ei sunt cei care, „agăţaţi” de guvernarea Boc au blocat proiectul regionalizării, pe cel al deconcentrării instituţionale (prin care se urmărea deplasarea centrului de greutate în adoptarea deciziilor de la autorităţile centrale la cele locale) etc.?
Îşi imaginează cineva că dacă vor face parte dintr-o viitoare guvernare alături de noul PNL, vor proceda altfel, ignorând „comandamentele” pretinse a fi specifice doar propriului lor electorat!? Mai crede cineva în intenţiile reformatoare ale celor care, în ultimii ani, nu au făcut altceva decât să blocheze orice încercare de primenire a unor structuri instituţionale vetuste, de sorginte iliesciană, pe care a fost croită România postrevoluţionară?
Exact asta îi lipseşte PNL-ului, ca să ne dea întreaga măsură a politicianismului de sorginte dâmboviţeană: să se asocieze (din nou) condiţionat la guvernare cu principalul artizan al imobilismului politic şi al „încremenirii României în proiect”!
Şi dacă toate acestea se vor întâmpla, unde vor „migra” votanţii lui Klaus Werner Iohannis? Cei pe care nu i-au adus la vot ţipetele lebădoilor refulaţi şi cântecele sirenelor expirate din politica autohtonă! Spre ce orizonturi politice noi vor migra ei, „Pas cu pas”!? Se pare că asemenea întrebări nu preocupă pe niciunul dintre crupierii succesului electoral din toamna anului trecut, deşi fiecare dintre ei îşi atribuie acum merite pe care atunci nu le-a avut.
