Sport

Fotbal, Liga a II-a, FC Caransebeş - CSM Rm. Vâlcea 1-0

Vâlcea, în play-out

Practicând un joc foarte slab, CSM Rm. Vâlcea a cedat astăzi la Caransebeş şi a pierdut orice şansă la calificarea în play-off, urmând să lupte pentru evitarea retrogradării în play-out.

Vâlcea a rămas fără victorie în deplasare şi după jocul de la Carasebeş şi are asigurat matematic locul în play-out, unde va mai juca şase meciuri şi va lupta pentru evitarea ultimului loc, care duce la un baraj cu ultima clasată din cealaltă serie!
Alex Pelici a mizat în premieră pe sistemul său preferat, 3-4-3, însă, a fost un fiasco total. Fost căpitan al CSM-ului, fundaşul central Ciprian Dinu a marcat unicul gol al jocului de la Caransebeş, în minutul 5, cu o lovitură de cap, după un corner. Cu antrenorul Alin Artimon în tribună, suspendat, gazdele au controlat prima parte şi C. Stoica şi Goşa au mai ratat ocazii mari pentru gazde. În minutul 33, Goşa a trimis balonul în bara porţii vâlcene, apoi Andrei Popescu a salvat de pe linia porţii.

FC Caransebeş - CSM Rm. Vâlcea 1-0 (1-0)

A marcat Dinu 5

FC Caransebeş: Pascal - Tomozei, Goşa, C. Dinu, I. Stancu - Artean, S. Lupu (Roman 87), Precup, Săulescu (Negoescu 70) - C. Stoica, Boştină (Stoianof 77). Antrenor: Alin Artimon

CSM: A. Popescu - Samson, Pîrvulescu, I. Stoica - Deaconescu (Staicu 67), V. Munteanu, A. Neagoe, Al. Ionescu - Firţulescu (Iordache 46), Himchinschi, Geantă (Ad. Popa 78). Antrenor: Alexandru Pelici

Arbitri: Omar Cristian Dumitrică (Craiova) - Dragoş Baluna, Alexandru Midvichi (ambii din Bucureşti).

După pauză, Neagoe a trecut în bandă, dar nu a mişcat în faţa lui Tomozei. Gugulanii se puteau desprinde în minutul 57, când Boştină a scăpat singur cu portarul vâlcean, dar a tras pe lângă. Goşa a înscris în minutul 63, dar golul a fost anulat pentru off-side. Vâlcea a arătat aceeaşi lipsă de curaj şi inventivitate în ofensivă, într-un joc pe care trebuia să îl abordeze la victorie, dar nu a avut nicio ocazie!

Vâlcea va continua în play-out, care va debuta pe 4 aprilie şi a cărei miză este evitarea ultimului loc, care duce la un baraj de supravieţuire. Jucătorii lui Pelici se pot bucura însă că vor încheia campionatul şi vor intra în vacanţă încă din 9 mai.
Ulterior, conducerea clubului aşteaptă rezultatul procesului cu Fiscul, în care se contestă datoria de 800 mii euro, imputată din anul 2009, când acţionar majoritar era Primăria. De acest proces depinde în mare măsură şi soarta clubului.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...