Actualitate

Bulacu se dezice de asfaltarea ilegală de la Racoviţa

Într-un drept la replică remis redacţiei, vicepreşedintele interimar al CJ Vâlcea Romulus Bulacu (PNL) susţine că nu i se pot imputa deciziile care au condus, între 2008 şi 2012, la declinul economic al RAJDP. “În perioada menţionată (...) nu am avut atribuţii care să vizeze activitatea RAJDP. Prin decizia conducerii de atunci, mi-au fost repartizate instituţiile de cultură subordonate CJ şi societatea furnizoare de apă potabilă pentru judeţ, la momentul respectiv, APAVIL. Cu toate acestea, am încercat în câteva rânduri, prin discuţiile purtate cu reprezentanţii conducerii CJ Vâlcea, să propun o strategie de redresare pentru RAJDP, în urma efectuării unei analize. Încă din 2009, am propus ca personalul TESA din cadrul societăţii să beneficieze de o reorganizare pe grupuri colective de profil, menite să demareze prin activitatea proprie proiectarea, pentru a nu mai cheltui bani cu firmele de specialitate. Transformarea personalului TESA în grupuri proprii de autofinanţare ar fi ajutat la redresarea situaţiei. Soluţia nu a fost acceptată, de fiecare dată răspunsul invocând un control asupra situaţiei. (...) Faptul că s-a ajuns în situaţia prezentată în articol, şi anume asfaltarea unui drum adiacent (în loc de DJ 703 P – n.r.), (...) acest aspect ţine de proiectant şi personalul tehnic, nu de o declaraţie de presă”.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

23.03.2015 - 21:54Lucian Avram:Sursa foto, bre!!!

Pagina 1 din 1 (1 comentarii din 1)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...