Sport

Fotbal, Liga a II-a, CSM Rm.Vâlcea

Ion Crăciunescu: Jucătorii CSM-ului nu ştiu să aprecieze eforturile extraordinare pe care le face sponsorul Damila

Prezent astăzi la tribuna oficială din Zăvoi, la meciul CSM-Tărlungeni 2-1, fostul arbitru internaţional, Ion Crăciunescu s-a arătat dezamăgit de lipsa de determinare a unor fotbalişti vâlceni.

Fostul şef al arbitrajului românesc a analizat în exclusivitate pentru siteul nostru disputa CSM-Tărlungeni 2-1. Crăciunescu subliniază că, fiind cu salariile la zi, jucătorii de la CSM trebuie să arate mai multă implicare pe teren, pentru a răsplăti eforturile finanţatorilor de la Damila.
”Mă bucur mereu când câştigă CSM, dar azi, nu mi-a plăcut combativitatea, este o echipă lentă, este păcat, sunt condiţii bune la Vâlcea, echipa trebuia să fie mai sus. Sponsorul echipei, Damila este un partener excelent, face eforturi enorme, din producţia sa cu materiale de construcţii, asigură salariile la zi, eu cred că aceşti oameni, merită mult mai mult din partea jucătorilor. Aceşti jucători ar trebui să mănânce iarba când intră pe teren, dar unii nu au deloc atitudine, deşi au calităţi, să se uite ce este în ţară. Jucătorii nu ştiu să aprecieze eforturile extraordinare ale sponsorului, este prea multă bunătate faţă de ei, dar din cauza lor nu mai vine lumea la stadion” a declarat în exclusivitate pentru siteul nostru, Ion Crăciunescu.

CSM Rm.Vâlcea a întrerupt o serie negativă de şase jocuri fără victorie şi a câştigat azi disputa cu Unirea Tărlungeni, scor 2-1.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...