Consiliul Local Runcu a decis să iasă din Grupul de Asociere Locală (GAL) în care s-a înscris în urmă cu câţiva ani, în care este singura localitate vâlceană alături de alte 16 din judeţul Argeş. Iniţiativa vine în contextul în care şi proiectul Zonei Metropolitane Râmnicu Vâlcea va fi abandonat de toate unităţile administrativ-teritoriale care l-au iniţiat. “Deja suntem în stadiu avansat cu un nou proiect de constituire a unui GAL alături de alte 16 localităţi vâlcene ce au făcut parte şi din Zona Metropolitană. Ca să îndeplinim criteriile de arie geografică şi mai ales populaţie, cred că ar trebui să fie de acord inclusiv cei de la Băbeni, până acolo se poate întinde. Dacă ne mişcăm repede, şi văd că tinerii iniţiatori chiar sunt implicaţi serios în proiect, anul acesta vom putea depune proiecte finanţabile din fonduri europene din exerciţiul bugetar 2015 – 2020. Alături de cei din Argeş n-am beneficiat de absolut nimic. Am fost de acord mai mult ca să-i ajutăm să-şi îndeplinească şi ei criteriile amintite. Dar, până la constituirea noului GAL, avem deja investiţii importante în derulare finanţate din bugetul propriu”, explică primăriţa Maria Dina.
Trei kilometri de drumuri comunale şi săteşti vor fi modernizaţi şi consolidaţi
Aleasa vâlceană se declară, pentru prima dată, optimistă că va reuşi să realizeze lucrări edilitare importante pe raza localităţii anul acesta, asta datorită bugetului sensibil mai mare rezultat din noua formulă de alocare a banilor către primării direct de către Ministerul Finanţelor condus de ministrul Darius Vâlcov. “Până acum, în fiecare an mă temeam că nu achităm nici salariile funcţionarilor. Acum avem câteva miliarde bune, în măsura în care vor şi exista banii la timp, alocaţi în special pentru infrastructura de drumuri. Lucrarea de intervenţie pe trei artere este în stadiu de licitaţie, valoarea fiind de 600.000 lei, bani alocaţi tot de Guvern, la intervenţia Prefecturii Vâlcea, pentru situaţii de urgenţă. Este vorba de alunecări de teren ce afectează porţiuni în lungime totală de 3 kilometri, câte un kilometru pe fiecare. Sunt două drumuri comunale şi un drum sătesc. Apoi, avem licitată o investiţie totală de 4 milioane de lei pentru modernizarea DC 628, din care în ultimii doi ani am executat şi achitat numai 12%. Anul acesta sunt optimistă că vom reuşi să facem 3 kilometri măcar şi zidurile de sprijin în zonele cu instabilitate accentuată a solului. Tot anul acesta sper să reuşim, şi sunt semne bune, să continuăm introducerea alimentării cu apă în satele traversate de acelaşi drum comunal 628. Valoarea totală a investiţiei demarate de câţiva ani este de 18 miliarde de lei vechi, din care s-au executat şi realizat numai 10% până acum”, explică Maria Dina.
Bani alocaţi şi pentru restaurarea bisericii de lemn din Surpaţi
Strict din veniturile proprii ale bugetului comunei, primăriţa este sigură că va reuşi anul acesta să restaureze monumentul eroilor din centrul comunei. “Am alocat o sumă mică şi pentru lucrările de restaurare a bisericii din lemn de la Surpaţi, însă acolo costul lucrării este foarte mare şi am avea nevoie de sponsori, pentru că, în afara banilor de la bugetul comunei, mai contribuie cu donaţii doar enoriaşii. Nu este un monument de patrimoniu, dar este foarte veche, are peste 200 de ani şi noi ţinem foarte mult la acest obiectiv de cult. Faptul că am avut foarte puţini bani în anii anteriori m-a făcut să sprijin această lucrare de suflet măcar puţin încă de anul acesta. Gândiţi-vă că la noi, în Runcu, o comună cu 1000 de locuitori, populaţia tot scade, natalitatea este mică, mortalitatea creşte...”, încheie într-un ton uşor sentimental dialogul cu noi primăriţa vâlceană.