Judecătorul Emil Marina a ales să-şi încheie socotelile cu viaţa într-un mod tragic, aruncându-se de pe terasa unui bloc cu zece etaje din Ostroveni. Ce l-a împins pe magistrat să-şi pună capăt zilelor nu este deloc un mister pentru unii dintre apropiaţii acestuia.
Martorii tragediei au povestit că magistratul s-a plimbat mai mult timp prin cartierul Ostroveni, până a găsit deschisă uşa de la intrarea într-unul din cele mai înalte imobile din zonă. Ajuns pe terasa blocului, la etajul 10, judecătorul s-a plimbat minute întregi, timp în care a reflectat şi a fumat ţigară după ţigară.
Bărbatul s-a aruncat de pe bloc în momentul în care o poliţistă de la Ordine Publică, ieşită de puţin timp de pe băncile şcolii, s-a apropiat să stea de vorbă cu el. Graba cu care acesta s-a precipitat spre marginea terasei blocului a luat-o prin surprindere pe tânără, care a sărit să-l prindă de haină când era deja prea târziu.
“Cât am fumat eu o ţigară, dânsul a fumat 4 şi se tot învârtea pe acolo şi atunci mi-am dat seama că e foarte agitat. Am înţeles că era ceva în neregulă şi tot nu apărea nimeni şi tot îşi aprindea ţigară după ţigară. Apreciez că în timpul ăsta a fumat vreo 10-15 ţigări. Chiar în momentul în care a încercat să se arunce, un poliţist a încercat să-l prindă, dar nu a mai avut timp. A fost la câţiva centimetri. La un moment dat, după ce au stat de vorbă, dânsul a ţâşnit şi a sărit de pe bloc. Dânsul, cumva i-a ocolit, politiştii au încercat să-l convingă să se oprească”, a povestit un martor scena terifiantă a sinuciderii magistratului.
Înmormântat în grabă în cimitirul Cetăţuia, reacţii ciudate ale colegilor magistraţi
Emil Marina a fost înmormântat în grabă, la mai puţin de 48 de ore de la declararea decesului, în cimitirul din nordul municipiului Râmnicu Vâlcea. Familia şi colegii magistratului le-au interzis ziariştilor să filmeze ori să facă poze în cimitir pe motiv că nu au luat aprobare de la Tribunal. Câţiva dintre cei prezenţi la înmormântare au avut o reacţie huliganică şi au sărit să spargă camera operatorului unei televiziuni naţionale. Mai mult, echipa de televiziune a scăpat din mâinile agresorilor abia după ce, la presiunile făcute de câţiva magistraţi, a renunţat la caseta pe care filmase înmormântarea.
Moartea judecătorului a şocat întreaga Românie, mai ales că a fost una extrem de violentă. La fel de şocant este, poate, şi faptul că magistratul a dat sentinţe care au influenţat viaţa a zeci ori sute de persoane, deşi avea nevoie de ajutor medical specializat. Grav este şi faptul că, deşi povestesc că magistratul Emil Marina a mai avut două tentative de suicid, nimeni din Tribunalul Vâlcea nu a luat vreo măsură şi nici nu au fost anunţaţi superiorii.