Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „APA VÂLCEA” rămâne în continuare fără un preşedinte statutar, asta după ce Adunarea Generală a Asociaţilor, convocată pentru luni, 9 martie, de la ora 15.00, a fost amânată din lipsă de cvorum. Din cei 64 de membri ai ADI „APA VÂLCEA” s-au prezentat la convocare doar 35 de membri, făcând astfel imposibilă alegerea unui nou preşedinte, locul fiind vacantat prin decesul lui Ion Cîlea la sfârşitul anului trecut.
Pe ordinea de zi a AGA ADI „Apa Vâlcea” de luni, 9 martie, a fost trecută, la punctul 1, alegerea preşedintelui Asociaţiei, pentru care este însă nevoie de prezenţa a trei pătrimi din numărul membrilor. Cei care au lipsit au fost primarii PNL din judeţul Vâlcea, membrii ai asociaţiei, care se pare că au fost informaţi prea târziu despre această şedinţă, neprimind până la ora desfăşurării AGA a ADI APA Vâlcea modelul celor trei proiecte de HCL ce trebuiau aprobate de către consiliile locale ale unităţilor administrativ-teritoriale asociate. Pe ordinea de zi a şedinţei se aflau şi alte puncte importante, precum alegerea membrilor Consiliului Director, aprobarea modificării Statutului Asociaţiei, a cotizaţiilor pe care localităţile care sunt membre ale asociaţiei trebuie să plătească precum şi aprobarea preţurilor şi tarifelor unice la serviciile publice de alimentare cu apă şi de canalizare-epurare, furnizate de către SC APAVIL SA pe întreaga arie de delegare, începând cu data de 01 ianuarie 2015.
Următoarea AGA a ADI „APA VÂLCEA” a fost convocată, cu aceeaşi ordine de zi, pentru luni, 16 martie 2015, aceasta urmând să fie valabilă indiferent de numărul de asociaţi care se vor prezenta. Hotărârile vor fi adoptate cu majoritatea voturilor membrilor prezenţi. Până atunci, reprezentanţii localităţilor membre în asociaţie vor trebui să obţină în mod expres prin hotărâre de consiliu local, mandat special pentru a putea vota proiectele privind modificarea statutului asociaţiei, aprobarea cotizaţiei pentru acest an, precum şi a preţurilor şi tarifelor unice la serviciile publice de alimentare cu apă şi de canalizare. Nemulţumirea liberalilor este că şi la această a doua convocare, ca şi în cazul primei convocări, s-a omis să se treacă pe ordine de zi şi un punct privind cooptarea de noi membri în asociaţie.