Pe un teren aproape impracticabil, Ceahlăul şi Pandurii nu aveau cum să ofere fotbal de calitate. În prima parte, a fost de notat ocazia moldovenilor din minutul 40, când şutul lui Cârjan e deviat de Sialmas, dar balonul ajunge în bara transversală a porţii apărate de Gliwa.
Gorjenii au avut prima şansă de gol în minutul 49, după o fază prelungită de atac şi o eroare a defensivei gazdelor, Momcilovic s-a trezit cu mingea la picior la 9 metri de poarta lui Calancea, dar a tras, cu stângul, pe lângă poartă.
În minutul 54, Ceahlăul punctează. Sialmas deschide scorul cu o execuţie frumoasă, şut cu dreptul la colţul lung de la 16 metri, după o pasă foarte bună a lui Cârjan, un atac construit cu doar doi jucători.
Replica gorjenilor a venit rapid, în doar cinci minute. Matulevicius şi Răduţ combină superb în careul nemţenilor, iar atacantul lituanian îl învinge pe Calancea, cu un şut plasat, cu stângul, din apropiere.
În prelungiri, Eric şutează de la distanţă, mingea este deviată, dar ajunge la Mihai Roman. Singur în şapte metri, golgheterul Pandurilor şutează, dar Calancea rămâne pe mijlocul porţii şi respinge miraculos în corner. Pandurii iroseşte astfel o ocazie imensă de a lega două victoria consecutive, rămâne în zona periculoasă a clasamentului, iar etapa viitoare joacă acasă, cu liderul Steaua. Partida se va disputa duminică, 15 martie, cu începere de la ora 20.30.
Sport
09.03.2015
Fotbal, Liga I, Ceahlăul Piatra Neamţ - Pandurii Tg. Jiu 1-1 (0-0)
Pandurii scot un punct preţios pe “Pietricica”
Gorjenii au reuşit doar o remiză la Piatra Neamţ, pe un teren impracticabil, într-un duel din subsolul clasamentului

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)
< înapoiînainte >