Primele luni ale lui 2015 sunt foarte dificile pentru cei care au contractat, în anii trecuţi, credite în valută.
După un început de an furtunos în care cei cu credite în franci au fost scurtcircuitaţi de decizia Băncii Elveţiei de a renunţa la pragul minim de 1,20 franci/euro, cursul atingând un maxim istoric de 4,5817 lei, următoarele luni, chiar ani, devin problematice pentru cei cu împrumuturi în dolari americani.
Declanşarea de BCE a programului său de relaxare cantitativă (Quantitative Easing), prin care va cumpăra lunar, până în septembrie 2016, obligaţiuni suverane sau ale companiilor din zona euro în valoare de 60 miliarde de euro, are ca efect diluarea euro, implicit deprecierea acestuia faţă de dolar. De altfel, majoritatea analiştilor anticipează atingerea parităţii între cele două monede, până la sfârşitul acestui an.
Astfel, cursul dolarului american a crescut de la 3,9515 lei, în 27 februarie, la 4,0779 lei, la finalul perioadei, mai sus cu peste 10,6% faţă de finalul anului trecut.
La finalul perioadei, dolarul a fluctuat între un minim de 4,0740 şi un maxim de 4,0990 lei, după ce la închiderea şedinţei precedente cotaţiile au crescut până la 4,1040 lei.
Ieftinirea euro pe pieţele internaţionale s-a reflectat şi pe cea locală. După atingerea unui maxim al ultimelor circa şase săptămâni, de 4,4551 lei, la începutul intervalului, cursul a scăzut la 4,4402 lei. Finalul perioadei a adus o medie de 4,4439, într-o şedinţă în care tranzacţiile s-au realizat într-un culoar îngust, 4,4420 – 4,4470 lei.
Francul elveţian a avut o evoluţie calmă, între un minim de 4,1457 şi un maxim de 4,1595 lei, la finalul perioadei media fiind stabilită la 4,1481 lei, în condiţiile în care moneda helvetă a fluctuat pe pieţele internaţionale între 1,0640 şi 1,0760 franci/euro.
În perioada următoare raportul euro/leu se va menţine în culoarul 4,40 – 4,48 lei, moneda naţională fiind protejată de nivelul ridicat al dobânzii-cheie a BNR, care este de 2,25%/an, faţă de 0,05% în zona euro, nivel care va fi menţinut, cel puţin până la finalulul anului viitor. La această evoluţie va contribui şi intenţia Finanţelor de a se împrumuta în acest an de pe pieţele internaţionale cu două miliarde de euro, prin emisiuni de obligaţiuni.
România a atras, cel mai recent în octombrie trecut, 1,5 miliarde de euro, pentru o scadenţă de zece ani la o dobândă de 2,875%.
Perechea euro/dolar a scăzut de la 1,1220, la începutul intervalului, la 1,0823 dolari, la finalul acestuia, cotaţie care nu a mai fost atinsă începând cu septembrie 2003. Euro a pierdut, faţă de finalul anului trecut, circa 12,3%.
La aprecierea dolarului, pe lângă programul QE al BCE a contribuit şi scăderea şomajului din SUA, la 5,5%, conform datelor prezentate de Departamentul Muncii, care reprezintă minimul ultimilor şapte ani, evoluţie care va permite Rezervei Federale americane să înceapă majorarea dobânzii sale de politică monetară, de la jumătatea acestui an. Dobânda din SUA se situează aproape de 0% începând cu decembrie 2008.
Analiza cuprinde perioada 3 – 9 martie.
Economic
09.03.2015
Dolarul a pornit spre 4,40 lei

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)
< înapoiînainte >
Economic
13.01.2026







