Ca de obicei, discuţia despre oportunitatea unei relaxări fiscale este acaparată de politicieni, economişti angajaţi politic sau cu aspiraţii politice sau jurnalişti. Dar politica macroeconomică este mult prea importantă pentru a fi decisă de interese personale sau de amatori.
În aceste zile există două opinii, ambele greşite, despre impactul unei relaxări fiscale. Pe de-o parte, Guvernul prezintă un program fiscal care are multe părţi bune, dar şi câteva părţi care subminează efectul părţilor bune. Astfel, beneficiile pentru economie pe termen lung şi termen scurt sunt supraestimate. Pe de altă parte, opoziţia prezintă programul propriu de relaxare fiscală. Acest program nu are detalii referitoare la impact pe termen mediu şi lung şi atunci nu avem cum să ştim ce aşteptări are opoziţia de la acest program.
Opoziţia spune despre programul Guvernului că este o bombă fiscală (citez din memorie), iar Guvernul spune despre programul opoziţiei că va submina creşterea economică (interpretarea mea).
Asta înseamnă să ai politcieni care să discute despre relaxarea fiscală. Dacă cetăţenii iau de bune aceste opinii, atunci relaxarea fiscală nu este niciodată o soluţie.
Cum se uită macroecononimiştii la acest subiect? Cel mai importat lucru pe care trebuie să-l înţelegem este că politica fiscală nu acţionează în vid. Există constrângeri interne, dar şi externe.
Impactul politicii fiscale în economie, multiplicatorul fiscal, este determinat în primul rând şi în cea mai mare parte de deciziile de politică monetară. În cele mai multe cazuri, multiplicatorul fiscal este zero. De exemplu, dacă politica fiscală se relaxează, scad taxele şi/sau cresc cheltuielile publice, efectul acestor decizii depinde de cum interpretează banca centrală INDEPENDENTĂ efectul pentru inflaţia pe termen mediu şi lung. Dacă această relaxare creşte inflaţia, prin diferite canale, pe termen mediu şi lung, atunci banca centrală INDEPENDENTĂ reacţionează printr-o politică monetară restrictivă, anulând efectele relaxării fiscale.
Istoria recentă a economiei oferă două exemple unde politica monetară a ajutat politica fiscală. În 2006 şi 2007, politica monetară relaxată a multiplicat efectele relaxării fiscale din 2005, iar în 2008 şi 2009 politica monetară restrictivă a amplificat efectele negative ale politicii fiscale restrictive. În ambele cazuri, o politică monetară care să se opună relaxării şi mai apoi restrictivităţii politicii fiscale era mai indicată.
Astfel, multiplicatorul fiscal are tendinţa să crească atunci când relaxarea fiscală are loc concomitent cu relaxarea politicii monetare. Pentru bunăstarea economică pe termen lung este nevoie ca acest lucru să fie o coincidenţă. Politica monetară să fie într-un moment de relaxare pentru că inflaţia este scăzută şi nu pentru că vrea să susţină politica fiscală din motive politice.
România se află astăzi într-un astfel de moment. Politica monetară a intrat într-un ciclu pronunţat de relaxare monetară în vara lui 2012. Având în vedere evoluţia inflaţiei relativ la ţintă, acest ciclu va continua cel puţin 12 luni. De aceea, este vital ca relaxarea fiscală să aibă loc cât mai repede posibil şi să nu fie amânată. De fapt, pentru un impact maxim, relaxarea fiscală trebuia să înceapă în vara lui 2012. Anul 2015 şi poate prima parte din 2016 reprezintă ultimul tren pentru un efect maxim al relaxării fiscale.
Dar ce fel de relaxare fiscală are cel mai mare impact pentru economie? Creşterea investiţiilor şi a cheltuielilor publice influenţează direct pe termen scurt cererea agregată, dar efectele pe termen lung sunt subminarea dezvoltării unui sector privat puternic şi independent, datorie publică mai mare şi perspective de creştere pe termen lung mai mici. Reducerea de taxe pentru forţa de muncă şi capital ajută venitul disponibil şi investiţiile în sectorul privat, dar mai ales pe termen mediu şi lung. Dintre cele două prefer varianta doi din două motive. Primul, reducerea taxelor pentru forţa de muncă şi capital îmbunătăţeşte perspectivele de creştere ale economiei pe termen lung. Al doilea, acest tip de stimulare fiscală depinde mai puţin de ajutorul politicii monetare, astfel efectul se va simţi şi atunci când politica monetară va trece la condiţii restrictive.
O politică fiscală al cărui impact să fie maxim pentru creşterea economică trebuie să combine reducerea taxelor pentru forţa de muncă şi capital, menţinerea/reducerea cheltuielilor publice şi să ţină cont de condiţiile monetare actuale şi pe cât posibil cele viitoare. Nu este un lucru simplu, dar nimeni nu a spus că este uşor să ai grijă de finanţele unei ţări. Aşteptările noastre de la cei care decid trebuie să fie foarte mari. După 2012, s-au creat condiţiile perfecte ca o relaxare fiscală în parametrii celei descrise mai sus să aibă impact maxim. Această şansă va dispărea după jumătatea lui 2016. De aceea este nevoie să decidem şi să implementăm cât mai repede un program de relaxare fiscală.