După remiza cu Steaua, trupa lui Cârţu şi Săndoi a ajuns la o serie excepţională de 13 meciuri fără eşec în campionat, cea mai lungă din istoria fotbalului din Bănie.
Pe un gazon foarte prost, cel de pe ”Extensiv”, cosmetizat în spiritul oltenesc cu vopsea verde, Craiova s-a închis perfect şi a ţinut cu dinţii de remiză, practicând un joc inestetic. Jocul a fost echilibrat doar 20 de minute, după care oaspeţii au dominat autoritar. Adi Popa trece uşor de doi fundaşi olteni şi reia din 10 metri, dar mingea se scurge pe lângă poarta lui Bălgrădean.
Steaua a fost privată de un penalty în prima repriză, când Brandan l-a ţinut în careu pe Varela, dar arbitrul Avram nu a văzut. Dacă s-ar fi arătat cuvenitul penalty, argentinianul ar fi primit şi al doilea galben.Apoi, AdiPopa scapă singur spre poarta oltenilor, dar este oprit eronat de tuşier, care arată off-side.
Pablo Brandan a fost însă eliminat în minutul 48, când a primit al doilea galben pentru un fault prostesc la mijlocul terenului şi Craiova a rămas în inferioritate. Craiova nu a emis pretenţii în ofensivă, nu a tras niciun şut pe spaţiul porţii oaspeţilor.
Steaua a dominat copios, dar nu a riscat şi nici nu fost lucidă în faţa porţii. În minutul 87, după o centrare a lui Tamaş, mingea ajunge la Popa, care ratează din doar 8 metri! În prelungiri, Bălgrădean a scos senzaţional un şut din 6 metri al lui Papp şi a salvat un punct.
Craiova a mai făcut un pas spre cupele europene, a demonstrat că are o apărare ermetică, însă toată lumea se întreabă dacă ştie şi să atace.
Sport
02.03.2015
Craiova, cu autobaza pe ”Extensiv”
În inferioritate o repriză întreagă, CS U Craiova a obţinut un punct enorm în disputa de pe ”Extensiv” cu campioana Steaua, scor 0-0!

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)
< înapoiînainte >