Opinii

 

(Cât se poate de) obiectiv despre propoziţia subiectivă

La evaluarea naţională a absolvenţilor clasei a VIII-a, la proba de limba română, unul dintre subiecte cerea să se precizeze dacă propoziţia subordonată din fraza „Ceea ce mă jenează este dificultatea răsfoirii“ este subiectivă, predicativă sau atributivă. Deşi la prima vedere ar fi simplu, n-a prea fost. După consultarea tuturor materialelor la care am putut avea acces întru lămurirea problemei (pentru a nu fi acuzat de superficialitate), în frunte cu Gramatica Academiei, subsemnatul m-am lămurit: subordonata este subiectivă. Totuşi, destui elevi şi profesori, prin înlocuiri şi echivalări de ei ştiute, au confundat-o cu predicativa şi, evident, ţineau la soluţia lor. Ce a urmat, se ştie. Părinţii odraslelor în cauză, sensibilizaţi ca orice părinţi, au fabricat imediat o petiţie online semnată de peste 20.000 de persoane prin care cereau modificarea baremului, astfel încât elevii care au bifat varianta cu predicativa să nu fie depunctaţi. Va să zică, se cerea nu numai schimbarea din mers a regulilor jocului, ceea ce la Românica noastră este ceva de domeniul banalului, dar se solicita imperativ ca o soluţie greşită să fie considerată corectă. Iniţial, ministerul nu a dat curs cererii şi mă gândeam că o să rămână ferm pe poziţie. Dar ţi-ai găsit! După vreo două zile de „chibzuinţă“ şi ţinând, bineînţeles, seama de contextul politic al momentului, ministrul de resort a anunţat că se modifică baremul de corectare, astfel încât se va considera bună şi varianta cu propoziţia predicativă. Un potenţial conflict a fost aplanat, onor d-l ministru şi-a frecat mâinile de bucurie că a scăpat basma curată dintr-o situaţie delicată. Oare, chiar aşa să fie? Iată nişte banale obiecţiuni de bun simţ în cele ce urmează.

1. Păi, dacă Gramatica Academiei, apărută într-o nouă ediţie prin primăvara anului 2005, este considerată lucrarea de referinţă, cine are acces la ea în mod practic? Toată dăscălimea din branşă şi tot ce înseamnă elev? E o glumă bună. Din cauza dimensiunilor substanţiale ale celor două volume, Gramatica produce ambelor tabere aprehensiune şi spaimă. Din două, una: ori se lucrează la clasă disciplina gramatică după ureche (fără Grigore), ori unii profesori mai conformişti împuiază capetele elevilor cu zeci de reguli fruste, aride şi plicticoase à la Trăznea, care le intră pe o ureche şi le iese pe cealaltă cum se termină ora. Colac peste pupăză, au apărut şi alte prevederi curioase cel puţin, după ce că şi aşa limba română este destul de redundantă şi cu un grad înalt de nenormare. Bref, să se decidă: Gramatica Academiei este pentru uzul elitelor sau pe ici, pe acolo va trebui consultată în anumite capitole musai şi de către profesorii de la clasă şi elevi, până la urmă, pentru ca să se soluţioneze fără bătăi de cap chestiuni precum cea de la evaluare?

2. Subsemnatul recunosc că am învăţat gramatica (pe vremea „cealaltă“, ce-i drept) după cele trei cărţi (destul de subţiri, iată deosebirea) ale academicianului Alexandru Graur, într-o manieră aproape inginerească. Sau după principiul (care cred că se mai păstrează la emisiunea de profil de la Radio România) „aşa da, aşa nu“. A fost mult mai instructiv, ca să nu mai vorbesc de eficienţa practică. Ne-ar costa ceva să încercăm? Evident, poate renunţarea la cutume şi comodităţi. Greu…

3. Cât or ţine de mult părinţii la odraslele lor, mă îndoiesc că legile ştiinţei (fatalmente, gramatica limbii este şi ea tot ştiinţă, chiar dacă aduce cu o doamnă venerabilă drapată în gri şi negru) pot fi modificate pe bază de petiţii online. Dacă se acţionează după capul şi priceperea acestor părinţi şi se obţine în final şi câştig de cauză, atunci se poate schimba prin referendum (că tot e contextul) numărul elementelor în tabelul lui Mendeleev (unora nu le place cum miroase sulful, nu?).

4. În sfârşit, dar evident că nu în cele din urmă, din punct de vedere pedagogic, iată ce se obţine: pe de o parte, elevilor deţinători ai soluţiei corecte li se dă cu flit (ce mare performanţă au realizat?), iar pe de altă parte, degeaba te străduieşti să te distingi ca performer de restul lumii, că şi ăştia, într-un final, cu un telefon dat cui trebuie, cu o petiţie, cu o intervenţie oral sau online, vor obţine cam tot la fel. Şi astfel, învăţământul nostru a făcut cea mai non-capitalistă injecţie copiilor şi tinerilor noştri: le-a anesteziat spiritul de competiţie cinstită. Curat crimă cu premeditare.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...