Jucător liber de contract după despărţirea de Dinamo, mijlocaşul de bandă Dragoş Firţulescu este la Rm.Vâlcea, unde se pregăteşte singur.
Mijlcoaşul de bandă a efectuat pregătirea de iarnă cu CFR Cluj, însă problemele de acolo au făcut ca el să nu poată fi legitimat, iar acum aşteptă alte oferte. ”Am fost sunat de antrenorul Eugen Trică şi am ajuns la CFR Cluj. Totul a fost în regulă, ne-am înţeles şi cu contractul, apoi am plecat în cantonament cu echipa. Când ne-am întors din cantonament, mi s-a spus că nu mai pot face transferuri. Dacă într-adevăr este aşa, nu are nimeni nicio vină, le mulţumesc celor care au avut încredere să mă cheme acolo. În antrenorul Eugen Trică am foarte mare încredere, pentru că am trăit cu el un episod la Arad în care am fost uniţi, îl cunosc ca fiind un om foarte exigent şi corect. Cred că am mulţumit prin evoluţiile mele, în cele trei amicale în care am fost folosit câte o repriză, am marcat două goluri, se spune că ultima impresie contează” a declarat mijlocaşul.
Dragoş Firtulescu este în discuţii cu mai multe echipe de Liga a II-a, printre care Mioveni şi Reşiţa. ”Sunt la Vâlcea, unde am cunoscut oameni de încredere şi unde sunt cei mai apropiaţi prieteni, mi-ar face plăcere într-o zi să joc pentru acest club. Acum, mă pregătesc singur, am un program de la un preparator fizic cu care am lucrat în Ungaria. Iau în calcul orice ofertă, chiar şi din liga a II-a, pentru că am nevoie de meciuri şi trebuie să am continuitate. E foarte greu să mai prind în Liga I, toate echipele şi-au făcut lotul, eu am fost puţin încurcat cu situaţia de la CFR Cluj, dar am muncit mult în ultimii doi ani, m-am pregătit bine şi am ajuns la un nivel foarte bun din punct de vedere fizic. Cât timp eu am fost coleg cu fotbalul, sunt convins că fotbalul mă va răsplăti, la un moment dat. Visul oricărui fotbalist este să joace în afara ţării, unde este mai multă seriozitate şi se mai investesc bani” a mai spus acesta.