Opinii

 

Am vrut…

Am vrut să cred că noi ne dorim binele unii altora, nu un bine personal şi egoist. Am vrut să cred că Acasă este locul unde te retragi când te-ai asigurat că nimic nu îţi ameninţă căminul. Nu când închizi uşa de teama unei facturi neplătite ori de lene să iei lumea în piept şi să te lupţi cu ea pentru a o scăpa de vicii. Am vrut să cred că cei puţini şi nedrepţi nu fac legea celor mulţi şi curaţi. Am vrut să cred că trebuie să fie mai uşor să fii pe picioarele tale, când ai toate pârghiile de a fi independent, decât să plângi pe umărul altuia. Am vrut să văd că noi toţi formăm un cuplu şi că luăm împreună cele mai bune decizii pentru familiile noastre. Am vrut să sper că suntem oameni mari şi că nu acceptăm îndemnuri copleşitoare de la „nişte străini” care ne-au cerut să stăm în casă, neştiind ce mai e prin casele noastre. Am crezut că toţi oamenii pe care îi văd necăjiţi pe stradă nu vor să rămână aşa şi că abuzul de încredere poate fi pedepsit la un moment dat cu arma democraţiei. Am vrut să cred că toţi românii care au icoane pe pereţi şi se roagă la ele pentru prosperitate, înţelegere şi linişte, nu îndrăznesc să se contrazică, cerând ceea ce, de fapt, nu-şi doresc cu adevărat. Am crezut că atunci când cineva suferă şi se îmbolnăveşte, când sărăceşte din asta, când moare din asta, noi suntem săritori şi nu privim de pe margine resemnaţi. Am crezut că dacă visăm la o ţară ca afară, fiecare o să ia un sac menajer şi o să adune gunoaiele, indiferent cine a făcut mizeria. Am crezut că atunci când avem un obstacol de trecut, nu ne dispreţuim, nu ne ştergem din liste şi nu ne trimitem la dracu’. Am vrut din suflet să cred că n-o să lipsim atât de puţini şi că fiecare se ia în serios, pentru că merită. Am vrut să cred că nu ne mai jucăm iar de-a războiul şi că pacea, demnitatea, schimbarea în fiinţe mai bune, ne ajută să ne privim cu mândrie. Am vrut să simt şi eu, ca şi mamaie, ca şi mama, ca şi vecina mea de la etajul opt, ca şi domnul care vorbeşte singur când îşi plimbă căţelul pe strada mea, că n-am făcut atâtea în zadar, că cei care ne sunt datori, vor avea destul bun simţ să se achite faţă de speranţele noastre.

Când cineva mi-a spus zilele trecute că sunt o cantitate neglijabilă a societăţii şi că, din fericire, eu nu pot răsturna o situaţie, am vrut să cred că toţi suntem la fel şi că din bucăţi mici se alcătuieşte un întreg. Am vrut să cred că nu semănăm cu huliganii de pe stadioane şi că noi, cei care ne vedem educaţi, şcoliţi şi primeniţi ne putem manifesta decent, în loc să încurajăm infractorii care cel mult ne pot învăţa cum să nu ajungem la închisoare, deşi facem din legi avioane de hârtie. Am vrut să cred că în ţara mea, cetăţenii nu se pun la prânz la masă, gândindu-se că scapă cine poate. Am vrut să cred că într-o zi cu soare, care s-ar întâmpla să fie luni, un luni care vine după Ziua Imnului, o să fie bine. Şi poate, cel mai tare, am vrut să cred că toţi cei pe care i-am simţit dotaţi cu raţiune şi suflet deopotrivă nu vor scuipa peste coroniţele de flori ale celor 1104 morţi şi peste curajul celor 3352 de răniţi din decembrie 1989, care ne-au spus: România e liberă, păstraţi-o aşa!

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

31.07.2012 - 10:32cristina:Fiecare are dreptul la o opinie liber exprimata.. fiecare are dreptul la o schimbare daca e cazul sau nu... si nu trebuie judecat pentru asta...

30.07.2012 - 17:06niki:Ai scris mult si nu ai spus practic nimic.Imi pare rau ca vad o schimbare radicala si ca in ce credeai acum ceva timp ,acum aproate te dezici. Speram sa nu inclini si tu dupa cum bate vantul(directiva redactorului sef)

Pagina 1 din 1 (2 comentarii din 2)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...