Sport

Sorin Cârţu: ”Vrem să atragem publicul lângă echipă”

Sorin Cârţu este convins că publicul numeros este unul dintre motivele ascensiunii grupării CS U şi îi aşteaptă pe fani şi pe stadionul Extensiv, pe care echipa va evolua în retur.
„Nu poate fi o stare a gazonului deosebită. Nu ne-am ocupat de el din septembrie, pentru că nu am avut voie. Este foarte important să jucăm în Craiova, de aceea am ales această soluţie. Puteam alege să mergem la Severin. E important ca această echipă să nu mai plece din Craiova. Ne chinuim să atragem lumea lângă echipă”, a explicat Cârţu.
Cârţu a evoluat 16 sezoane în tricoul Universităţii Craiova, echipă pe care a condus-o timp de şase ani din postura de antrenor. În total, tehnicianul de 59 de ani a câştigat trei titluri (două ca jucător) şi cinci cupe (patru ca jucător).
Cârţu este nemulţumit de faptul că palmaresul este la Mititelu, un club falimentar. ”Am participat şi ca antrenor şi ca jucător. Am câştigat cinci cupe şi trei campionate. Acum, când sunt la echipa asta, care este Universitatea Craiovei, are el cupele muncite de mine sau de Săndoi şi Oblemenco. N-am bani să întreţin o formaţie, dau faliment, dar deţin palmaresul. Să-i fie de bine cu el”, a adăugat cel alintat Sorinaccio.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...