Candidat la şefia AJF Vâlcea, Adrian Comănescu are semnale că actualul conducător, Constantin Pintilie a cerut membrilor Comitetului Executiv să îi respingă dosarul!
Dosarele candidaţilor pentru funcţiile de conducere ale Asociaţiei Judeţene de Fotbal Vâlcea, urmează să fie validate vineri, de către Comitetul Executiv al forului.
Pentru postul de preşedinte s-au înscris două persoane, fostul jucător al Chimiei, Constantin Pintilie (actualul şef al AJF) şi arbitrul Adrian Comănescu (fost director DJTS). Arbitrul Adrian Comănescu are semnale că actualul şef al AJF Vâlcea încearcă să îi respingă dosarul de candidatură mâine, prin intermediul Comitetului Executiv!
”Îl respect pe fostul fotbalist al Chimiei, Constantin Pintilie, dar mă deranjează când aud că, în calitate de preşedinte AJF, se teme de o confruntare directă şi refuză competiţia, dând dovadă de lipsă de fair-play. Dânsul face tot ce este posibil, pentru a îmi respinge dosarul de candidatură. Pun în orice moment la dispoziţia opiniei publice, actele care atestă că dosarul meu este complet, iar ceea ce încearcă să sugereze preşedintele AJF, nu are nimic în comun cu legea. Vreau să explic că legea care reglementează organizarea si funcţionarea sistemului naţional de educaţie fizică şi sport este legea nr.69/2000 şi este obligat să ţină cont de prevederile acesteia. Domnul Pintilie, în mod intenţionat, refuză cu obstinaţie să ia în calcul vechimea mea în funcţiile de conducere a DJTS Vâlcea, doi ani director adjunct şi 7 ani director executiv. Nu îi cer decât să respecte legea şi să dea dovadă de fair-play, acceptând competiţia şi fie ca cel mai bun să câştige. Dânsul ştie, dar intenţionat omite, să ia în calcul în analiza dosarului meu, că cel puţin 6 AJF-uri din ţară sunt conduse de foşti sau actuali arbitri (Maramureş-Cristi Balaj; Alba-Sorin Corpodean; Argeş-Cornel Sorescu; Teleorman-Stan Prodan; Gorj-Mihai Prunariu; Bacău-Cristian Sava). Am încredere totală în obiectivitatea şi imparţialitatea membrilor Comitetului Executiv al AJF Vâlcea şi sunt convins că, vineri, aceştia nu vor avea nimic împotrivă ca eu să candidez la funcţia de preşedinte” a declarat arbitrul de lot naţional, Adrian Comănescu.
Un caz asemănător a avut loc la AJF Dolj, în 2009, când lui Silviu Bogdan i-a fost respins dosarul de candidatură de către Comitetul Executiv al forului amintit. Fostul arbitru a intentat însă proces AJF Dolj şi a câştigat în instanţă dreptul de a candida, iar ulterior a câştigat şi alegerile. ”Nu eu decid dacă Adrian Comănescu are dreptul de a candida, ci Biroul Executiv şi juristul AJF Vâlcea, în baza statutului aprobat de Tribunalul Vâlcea şi FRF” a replicat şi Pintilie.
Adunarea Generală a AJF Vâlcea, în cadrul căreia va fi votată noua conducere, este programată pe data de 28 februarie, de la ora 11,00, la Casa Sindicatelor.