Senatorul Dan Niţu a vizitat, săptămâna aceasta, expoziţia itinerantă „Ceramica Românească de ieri, Patrimoniul universal de azi!”, organizată de Asociaţia Română a Localităţilor Centre de Ceramică în parteneriat cu Primăria Horezu şi găzduită de Sala de expoziţii Constanin Brâncuşi din cadrul Palatului Parlamentului.
Expoziţia are ca scop promovarea Asociaţiei co-organizatoare, precum şi punerea în valoare a meşteşugului olarilor vâlceni cunoscuţi în întreaga lume pentru frumuseţea obiectelor pe care le creează.
„Fiecare nou eveniment de promovare a meşteşugurilor tradiţionale sporeşte aprecierea de care se bucură munca artizanilor noştri. Este important să acordăm atenţia cuvenită eforturilor vâlcene cu rezultate deosebite, iar locaţia aleasă, Palatul Parlamentului, este una ideală. În conversaţia pe care am avut-o cu doamna Rodica Ioana Ghilea, consilier parlamentar responsabil de coordonarea galeriei, am aflat că, lunar, numărul vizitatorilor este unul considerabil, între 700 şi 1500 de persoane. Aşadar, frumoasele obiecte tradiţionale se vor bucura de atenţia meritată, atât din partea românilor, cât şi din partea foarte multor turişti din alte state. Efortul organizatorilor este de apreciat, cu atât mai mult cu cât, la această vizită, am aflat şi de problema unui număr insuficient al spaţiilor expoziţionale din Bucureşti. Îmi doresc ca astfel de evenimente care promovează judeţul nostru să fie cât mai numeroase, îi felicit pe organizatori şi îi asigur de toată aprecierea mea pentru această iniţiativă ce sigur va fi de bun augur şi pentru turismul local.”
Expoziţia poate fi vizitată până în 14 februarie.
Politică
11.02.2015
Dan Niţu: “Este important să acordăm atenţia cuvenită eforturilor vâlcene cu rezultate deosebite”

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)
< înapoiînainte >