Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea organizează joi, 5 februarie 2015, la ora 17.00, la Cinematograful ”Geo Saizescu” din cartierul Ostroveni, dezbaterea publică a proiectului de buget pentru anul 2015. Conform estimărilor specialiştilor de la Direcţia Economico-Financiară din cadrul primăriei, valoarea totală a bugetului municipalităţii va fi anul curent de 250.552.880 lei. Proiectul de buget şi documentele însoţitoare pot fi consultate pe site-ul primăriei, la adresa www.primariavl.ro.
Potrivit datelor postate pe site-ul instituţiei, municipalitatea prevede lucrări noi în anul în curs, în valoare totală de 2,682 milioane lei, lucrări în continuare de 19,703 milioane lei, lucrări în infrastructura de învăţământ de 2,273 milioane lei, dotări în valoare de 5,316 milioane lei, achiziţii imobile de 2,384 milioane lei. Pentru operaţiuni de proiectare, executivul local a alocat suma de 2,144 milioane lei şi lucrări de reparaţii de 767.000 lei.
Printre altele, cele mai costisitoare dotări sunt prevăzute a fi achiziţionarea a două autobuze de capacitate mică (1,2 milioane lei) şi a unui sistem informatic de e-Tiketing (1,054 milioane lei), dar şi cele cu utilaje necesare DADP şi Pieţe Prest SA (autogunoieră de 540.000 lei, autoutilitară de transport lucrători de 691.000 lei, autoutilitară 4X4 de 253.000 lei), mobilier şi alte amenajări stradale (24 de foişoare de lemn de 144.000 lei), dar şi licenţe Microsoft în valoare de 100.000 de lei!
Subtraversare a Bulevardului Tineretului şi trotuare moderne la Copăcelu - Căzăneşti
De departe, cea mai scumpă lucrare de proiectare se prefigurează a fi elaborarea Cadastrului verde şi a Registrului spaţiilor verzi, în valoare estimată de executiv de 660.000 lei.
În ce priveşte achiziţiile de imobile, mai mult de jumătate din suma totală (1,85 milioane lei) este alocată pentru amenajarea unui cimitir în suprafaţă de 22.000 mp în zona Râureni a municipiului reşedinţă de judeţ.
7 milioane de lei alocă primăria pentru amenajarea şi modernizarea Pieţei Centrale, 3 milioane – pentru amenajarea unei subtraversări pietonale a Bulevardului Tineretului în zona complexului comercial Hermes din Ostroveni, 2,55 milioane pentru amenajarea de trotuare în zona Copăcelu – Căzăneşti şi 950.000 de lei pentru transformarea Corpului A de la Căminul de Bătrâni din Ostroveni în imobil cu locuinţe sociale.