Politică

Camera Deputaţilor şi Senatul şi-au ales noile conduceri

Deputaţii şi-au ales luni noua conducere, PSD deţinând trei posturi de vicepreşedinte, faţă de două în precedenta sesiune, posturi care au revenit lui Florin Iordache, Petru Vlase, Rodica Nassar, pe cel de-al patrulea post rămânând în continuare liberalul Dan Motreanu. Tot luni a fost ales şi noul Biroul Permanent al Senatului, după circa două ore de dispute între PSD şi PNL pe marginea modului în care se calculează ponderea parlamentară, liberalii solicitând o poziţie în plus în conducerea acestei camere a Parlamentului, iar social-democraţii împotrivindu-se.

Din componenţa BP, decisă cu 311 voturi "pentru", din cei 322 de deputaţi prezenţi, vor mai face parte, ca secretari, Marcel Ciolacu, care îşi păstrează postul, şi Laurenţiu Chirvăsuţa (PSD), Cristian Buican (PNL) şi Nicolae Mircovici (minorităţi), iar chestori vor fi Mircea Drăghici (PSD), Ioan Bălan (PNL), Steluţa Gustica Cătăniciu (PC-PLR) şi Sereş Deneş (UDMR).

Astfel, în această sesiune, PSD va avea 3 vicepreşedinţi ai Camerei, doi secretari şi un chestor, PNL va avea un vicepreşedinte, un secretar şi un chestor, PC-PLR un post de chestor, UDMR unul de chestor, iar minorităţile un post de secretar.

În această sesiune au rămas lideri de grup la PSD Marian Neacşu, la UDMR Mate Andras Levente, la PC Bogdan Ciucă, la minorităţi Varujan Pambuccian, iar la grupul PNL a fost ales Ludovic Orban în timp ce la PP-DD a fost ales Ştefan Burlacu.

Noua conducere a Biroului Permanent al Senatului, în sesiunea parlamentară februarie-iunie, este formată din:
Preşedinte: Călin Popescu Tariceanu (PC-PLR).
Vicepreşedinţi: Ioan Chelaru (PSD), Sorin Cristian Dumitrescu (PSD), Teodor Atanasiu (PNL), Vasile Nistor (PC-PLR).
Secretari: Ion Rotaru (PSD), Ion Simeon Purec (PSD), Mario Ovidiu Oprea (PNL), Pereş Alexandru (PNL).
Chestori: Nicolae Moga (PSD), Florin Constantinescu (PSD), Cristian Bodea (PNL), Verestoy Attila (UDMR).

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...