Actualitate

Poliţist oltean reţinut pentru ameninţarea cu moartea a unui magistrat al Curţii Constituţionale

Valentin Ion Ruxăndroiu a fost dus spre audiere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Scandalul declanşat de judecătorul Aspazia Cojocaru (foto) după ce aceasta a dezvăluit că a primit ameninţări cu moartea pe telefon înainte de începerea dezbaterilor asupra avizului de suspendare din funcţie a preşedintelui României, cu privire la votul pe care urmează să îl dea. Cercetările efectuate de organele de anchetă au scos la iveală că autorii mesajelor telefonice sunt un poliţist din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, Valentin Ion Ruxăndroiu, este acuzat că, alături de un coleg de la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi un deţinut încarcerat la Giurgiu.

Daţi de gol de tehnica de la serviciu

Într-un comunicat remis presei de Parchetul de lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se precizează că cei doi poliţişti au fost daţi de gol tocmai de tehnica de serviciu folosită pentru aflarea numărului de telefon al judecătoarei. „Probatoriul administrat în cauză până în acest moment al cercetărilor a relevat faptul că, doi lucrători de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt şi Direcţiei Generale a Municipiului Bucureşti au efectuat în data de 06-07.2012, respectiv în data de 07.07.2012 verificări în bazele de date privind evidenţa persoanelor după criteriul ,,Cojocaru Aspazia” deşi nu aveau în lucru o cauză penală”, se precizează în comunicat. În cauză s-a dispus începerea urmăririi penale ,,in personam” faţă de cei doi lucrători de poliţie pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Având în vedere pericolul concret al faptelor, împrejurările comiterii acestora şi stabilirea existenţa/inexistenţei unei legături de cauzalitate între demersul lucrătorilor de poliţie şi faptele de ameninţare cu moartea, în prezent se efectuează verificări , inclusiv de natură administrativă, pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele. De asemenea, cei doi lucrători de poliţie vor fi aduşi cu mandat de aducere în cursul zilei de astăzi pentru a le fi adusă la cunoştinţă învinuirea de către procurori.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...