Inedit

În judeţul Vâlcea a fost lansat proiectul „Promovare şi participare în economia socială”

Joi, 29 ianuarie 2015, la Râmnicu Vâlcea a avut loc conferinţa de presă prilejuită de lansarea proiectului „Promovare şi participare în economia socială”. Fundaţia „Pater Pio” Vâlcea, în calitate de beneficiar, împreună cu Asociaţia „Tinerii Manageri”, în calitate de partener, implementează, începând cu luna ianuarie 2015, proiectul „PPES - Promovare şi Participare în Economia Socială”.
Proiectul are o perioadă de implementare de 12 luni şi este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013: „Investeşte în oameni!”, Axa prioritară nr. 6 „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul major de intervenţie 6.1 „Dezvoltarea economiei sociale”.
Proiectul are ca obiectiv general promovarea incluziunii sociale active, facilitarea accesului nediscriminatoriu pe piaţa muncii pentru minimum 100 persoane bărbaţi sau femei, cu domiciliul în regiunile Sud-Vest Oltenia şi Sud Muntenia, persoane aparţinând grupurilor vulnerabile (30 persoane de etnie romă, 20 persoane cu dizabilităţi, 20 asistenţi maternali şi 30 beneficiari de venitul minim garantat), prin furnizarea serviciilor specializate de informare şi consiliere profesională, a programelor de formare profesională, dar şi prin înfiinţarea şi dezvoltarea de structuri ale economiei sociale, generatoare de profit sau venit, care să permită integrarea/reintegrarea pe piaţa muncii a persoanelor excluse social.
În perioada de implementare a proiectului vor fi înfiinţate de către solicitant şi partener trei structuri ale economiei sociale (SES), entităţi nou create în mediul rural şi urban, în cadrul cărora vor fi create în total minimum 23 locuri de muncă, din care minimum 70% vor fi ocupate de persoane aparţinând grupurilor vulnerabile. De asemenea, vor fi organizate 4 sesiuni de informare şi conştientizare asupra conceptului şi oportunităţilor create de economia socială, iar 60 de persoane aparţinând grupurilor vulnerabile beneficiază de programe de formare profesională pentru dezvoltarea competenţelor antreprenoriale, informatice, precum şi specifice activităţii pe care o desfăşoară asistenţii maternali. Pentru promovarea parteneriatului public-privat în domeniul economiei sociale va fi constituit Consorţiului Socio-Economic Regional ce va oferi noi servicii şi noi oportunităţi persoanelor vulnerabile în integrarea sau reintegrarea pe piaţa muncii.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...