Senatorul PSD de Vâlcea Florinel Butnaru a prezentat opiniei publice dovada că Ministerul Finanţelor condus de Darius Vâlcov va aloca 120 de milioane de euro pentru modernizarea DN 7D Câineni – Curtea de Argeş. După ce a obţinut şi confirmarea de la CNADNR că lucrarea este prinsă în lista de investiţii pe anul curent, parlamentarul vâlcean a ieşit public cu rugămintea adresată noii conduceri PNL a CJ Vâlcea de a-şi retrage solicitarea de declasificare a arterei la categoria de drum judeţean pentru a permite demararea lucrărilor. Dacă se dovedeşte de succes, iniţiativa îl lasă pe fiul Ţării Loviştei, deputatul liberal Cristian Buican, în lipsă de argumente reale că a dorit şi a putut să rezolve cu adevărat una dintre problemele spinoase ale zonei care l-a propulsat în politică la nivel judeţean şi chiar naţional.
Luni, 26 ianuarie, o veste neaşteptată, dar bună, a avut darul să-i şocheze pe locuitorii Ţării Loviştei, care nu mai sperau ca Drumul Naţional 7 D Câineni - Curtea de Argeş să fie asfaltat prea curând. Senatorul PSD (fost PP-DD până la emiterea HG 55/2014) Florinel Butnaru a făcut public faptul că artera a fost programată să fie modernizată chiar anul acesta (inclusiv asfaltată). În aceste condiţii, intenţia manifestată limpede de noua conducere a Consiliului Judeţean (CJ) Vâlcea de a declasifica DN7D la nivelul de drum judeţean, conform adresei transmise CNADNR cu scopul elaborării unei hotărâri de guvern în acest sens, îşi pierde sensul şi obiectul.
Butnaru: “Toţi primarii din Ţara Loviştei mi-au cerut imperativ să facem ceva!”
Potrivit senatorului Florinel Butnaru, Guvernul României a aprobat o finanţare de 120 milioane de euro pentru asfaltarea arterei începând chiar cu anul în curs. De asemenea, CNADNR a prins deja în lista de investiţii pe anul 2015 drumul ce traversează Ţara Loviştei. “Am discutat cu toţi primarii din Ţara Loviştei, Perişani, Titeşti, Boişoara, Câineni şi mi-au cerut imperativ să facem ceva pentru asfaltarea DN 7 D. Am reţinut ideea şi am pornit demersurile la Bucureşti încă din luna noiembrie a anului trecut. Pe data de 25 noiembrie 2014, când am fost la Ministerul de Finanţe, am avut o întâlnire cu ministrul Darius Vâlcov. Cu această ocazie, i-am solicitat foarte serios finanţarea bugetului CNADNR cu fonduri pentru asfaltarea drumului din Ţara Loviştei. După discuţiile purtate, ministrul Darius Vâlcov s-a arătat dispus să aloce bani pentru acest obiectiv. În aceeaşi zi am fost la CNADNR, unde am discutat cu directorul general, domnul Narcis Neaga. I-am explicat şi dumnealui că ministrul Finanţelor este dispus să aloce sumele necesare în bugetul Companiei Naţionale şi că trebuie să prindă în lista de investiţii pe anul 2015 asfaltarea acestui drum. Am primit telefon chiar când eram în şedinţă de comisie la Senat de la domnul director general al CNADNR că a rezolvat impunerea investiţiei pentru derulare începând din ianuarie 2015, inclusiv reactualizarea studiului de fezabilitate, care va fi gata până în 10 februarie 2015. Din câte mi s-a comunicat, ar urma ca lucrările de asfaltare să înceapă undeva în perioada aprilie – mai 2015, nu eu trebuie să precizez, de aici încolo, aceste detalii. Nu spun că ar fi fost o idee rea, dar realizarea unui proiect cu fonduri europene ar fi durat foarte mult şi nu se ştie când am fi putut accesa fondurile. În acest moment, Consiliul Judeţean Vâlcea trebuie să retragă adresa prin care şi-a exprimat intenţia de a declasifica DN7D printr-o nouă adresă pe care să o transmită CNADNR.
Primar Boişoara: “Declasificarea drumului ar fi o eroare acum!”
Nicolae Gheorghe, primarul comunei vâlcene Boişoara, se declară încântat de faptul că Guvernul a alocat bani pentru asfaltarea DN 7D Câineni – Curtea de Argeş. “Acum 10 minute am avut o discuţie telefonică cu domnul senator Butnaru, care mi-a confirmat faptul că au fost alocate 120 milioane de euro pentru reabilitarea DN 7D, între Câineni şi Curtea de Argeş. I-am comunicat personal domnului preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea, domnul Gheorghe Păsat, că reconstrucţia DN 7D a primit finanţarea necesară de la Guvern şi că demersurile conducerii CJ Vâlcea de a trece în proprietatea CJ străvechiul drum naţional prin declasare nu-şi mai au obiect. Continuarea acestui demers, în sensul declasării arterei la categoria de drum judeţean ar constitui, în opinia mea, o gravă eroare care se va răsfrânge tot asupra locuitorilor Ţării Loviştei”, susţine primarul comunei Boişoara, Nicu Gheorghe, unicul disponibil pentru declaraţii pe această temă luni, 26 ianuarie, înainte de închiderea ediţiei.