Administraţie

Încă nouă blocuri din Râmnic vor fi reabilitate termic în 2015

Iniţiativa municipalităţii costă aproape 10 milioane de lei, din care 8,7 milioane reprezintă contribuţie nerambursabilă din fonduri europene

Printr-un comunicat remis presei luni, 26 ianuarie, Primăria Râmnicu Vâlcea anunţă că lansează proiectul “Reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe: Bloc S3 – Str. General Magheru, nr. 14, Bloc H2 – Str. Republicii, nr. 18, Bloc R4 – Str. Henri Coandă, nr. 7, Bloc 51A – Str. Radu de la Afumaţi, nr. 1, Bloc 113 – Str. Matei Basarab, nr. 28, Bloc 129 – Str. Matei Basarab, nr. 17, Bloc 131 – Str. Matei Basarab, nr. 21, Bloc 132 – Str. Matei Basarab, nr. 23, Bloc A1 – Str. Doctor Hacman, nr. 2”. Iniţiativa este finanţată în cadrul Programului Operaţional Regional (POR), Axa prioritară 1 – “Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere, Domeniul major de intervenţie 1.2 – Sprijinirea investiţiilor în eficienţa energetică a blocurilor de locuinţe”.
Potrivit comunicatului, în data de 25 septembrie 2014 a fost semnat Contractul de Finanţare aferent proiectului, între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Organismul Intermediar Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud – Vest Oltenia şi Unitatea Administrativ-Teritorială (UAT) Municipiul Râmnicu Vâlcea. Bugetul proiectului este de 9.856.819,11 lei, din care valoarea contribuţiei nerambursabile alocate este de 8.733.621,61 lei. Perioada de implementare a proiectului este de 13 luni, începând cu data de 26 septembrie 2014. Obiectivul general al proiectului este acela de a contribui la crearea şi menţinerea de locuri de muncă cu efect asupra contracarării recesiunii economice prin impulsionarea industriei de construcţii, precum şi a industriilor conexe extrem de afectate de criza economică şi promovarea coeziunii sociale, prin sprijinirea îmbunătăţirii eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe din România, în conformitate cu obiectivele Strategiei Europa 2020, ceea ce va conduce la creşterea/menţinerea ratei de ocupare a forţei de muncă, consum redus de energie şi limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră.
“Proiectul are ca obiectiv specific creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe, ce va contribui la reducerea sărăciei energetice (fuel poverty) în municipiul Râmnicu Vâlcea, prin reducerea costurilor cu încălzirea populaţiei, în special a celor cu venituri reduse, ceea ce va ajuta la îmbunătăţirea puterii de cumpărare a categoriilor sociale defavorizate.
Lucrările constau în reabilitarea termică a anvelopei:
a) izolarea termică a părţii opace a faţadelor;
b) înlocuirea tâmplăriei exterioare existente, inclusiv a celei aferente accesului în bloc, cu tâmplărie termoizolantă (partea vitrată); tâmplăria trebuie dotată cu dispozitive/fante/grile pentru aerisirea controlată a spaţiilor ocupate şi evitarea apariţiei condensului pe elementele de anvelopă;
c) închiderea balcoanelor şi/sau a logiilor cu tâmplărie termoizolantă, inclusiv izolarea termică a parapeţilor;
d) termo-hidroizolarea acoperişului tip terasă;
e) izolarea termică a planşeului peste subsol, dacă prin proiectarea blocului sunt prevăzute apartamente la parter”, se mai precizează în comunicatul remis presei de municipalitatea râmniceană.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...