Actualitate

Avocata unei inculpate din gruparea Lăbuş îşi instigă clienta la violare de corespondenţă

Adjunctul Poliţiei Râmnicu Vâlcea, implicat într-un dosar alături de agresorul unui coleg de breaslă care a cedat presiunilor şi a renunţat la plângere

În ediţia precedentă a “Săptămânii în Oltenia”, aminteam despre faptul că unul dintre denunţătorii din cazul arestării grupării Lăbuş (Mihăiţă Obreja), Cătălin Zotică, a fost ameninţat cu moartea de Radu Ştefan Drăghici. Zotică îşi dispută custodia băieţelului pe care îl are cu Elena Larisa Ungureanu (şi ea inculpată în dosar) în urma unei relaţii ce a durat 11 ani. În prezent, fosta lui concubină este într-o relaţie cu Radu Ştefan Drăghici. Procurorii DIICOT Vâlcea au în vedere cercetări şi asupra avocatei Elenei Larisa Ungureanu, care s-ar putea face vinovată de instigare la violarea corespondenţei, distrugere de înscrisuri publice şi alte fapte.
Puţină lume ştie că procurorul Ştefan Balaban, din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Biroul Teritorial Vâlcea, a avut parte şi de surprize inedite marţi, 13 ianuarie, în ziua în care au fost aduşi la audieri membrii grupării Lăbuş. Avocata uneia dintre inculpate, Elena Larisa Ungureanu, a solicitat vehement să i se permită să o asiste pe acuzată pe durata audierilor. Cu un calm şi simţ al umorului neobişnuite, magistratul a întrebat-o pe avocată dacă e sigură, apoi i-a dat să citească câteva dintre filele de dosar în care apar transcrieri ale unor înregistrări ale convorbirilor ei cu inculpata Elena Larisa Ungureanu. Din acestea reiese că avocata a învăţat-o pe inculpată să violeze căsuţa poştală a lui Cătălin Zotică, denunţător în caz, şi să distrugă informările Judecătoriei Râmnicu Vâlcea făcute în termen legal pe adresa acestuia, astfel încât el să nu ştie la timp despre termenele de desfăşurare a procesului pentru custodia copilului pe care îl are cu Elena Larisa Ungureanu şi să piardă dreptul de a-şi creşte feciorul. După lectura cu pricina, frumoasa avocată a fost la un pas să-şi piardă... cumpătul, dar şi-a recăpătat prezenţa de spirit şi a ieşit din clădirea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea cu o atitudine cât de detaşată a fost posibil. Din motive pur obiective, lesne de înţeles, evităm să facem public numele frumoasei apărătoare a infractorilor vâlceni. Am făcut public acest amănunt de culoare din cazul ce a zguduit lumea interlopă vâlceană numai pentru a arăta cât de întinse sunt reţelele şi metodele infracţionale la nivel local.

Agresor de poliţist, protejat de un comandant de poliţie?

În cazul menţionat sunt cercetaţi, momentan, 13 învinuiţi, aflaţi în arest preventiv timp de 30 de zile, dintre care cei mai importanţi reprezentanţi ai grupării sunt consideraţi Mihăiţă Obreja, Petre Valeriu Sandu, Camelia Popa, Andrei Nicolae Binder, Radu Ştefan Drăghici, Elena Larisa Ungureanu, Mihai Gabriel Popa. De asemenea, fostul adjunct al Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea, comisarul şef Gabriel Popa, este cercetat pentru furnizarea către membri ai grupării de date secrete cu carcter personal din baza de date a poliţiei. În acest caz, bizarul întrece orice limită a acceptării ţinând cont de faptul Radu Drăghici, exponent al grupării, a fost acuzat, potrivit informaţiilor noastre din cadrul IPJ Vâlcea, nu cu mult timp în urmă, de tentativă de omor exercitată asupra unui poliţist chiar în Băile Govora. Chiar dacă, între timp, părţile par a fi ajuns la o înţelegere, depăşeşte orice limită a imaginaţiei cum un comandant de poliţie admite fie şi numai să stea de vorbă cu un personaj care a încercat să-i facă rău unui coleg de serviciu. Poate că s-a bazat mult prea mult pe graţiile unei influente doamne de pe platforma chimică râmniceană, mai ştii?
Despre aceste amănunte şi multe altele, promitem să revenim într-o ediţie viitoare a publicaţiei noastre. Nu înainte de a preciza că procurorul de caz are tot sprijinul nostru în elucidarea acestui complicat caz, sever exemplu al infracţionalităţii ca flagel care alterează de ani buni viaţa social-economică a judeţului.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

27.01.2015 - 02:05GATA MA:Pana e FOARTE periculos, sti si tu ;)

27.01.2015 - 02:01gata ma:Gabi, nu iei de aici viu! Vei vedea!

27.01.2015 - 01:34Hoia:Nu vă iertam, ma!

Pagina 1 din 1 (3 comentarii din 3)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...