Sport

Gorjenii, cantonaţi în Antalya

Pandurii Tg. Jiu a început de duminică al doilea stagiu de pregătire, cel din Antalya-Turcia, unde va sta până pe 9 februarie

Pandurii au ajuns cu un charter în Antalya, având în lot cele trei noutăţi din această iarnă, Constantin Grecu, Eric de Oliveira şi Nikola Vasiljevic. „Sper şi am încredere că vom reuşi să ne autodepăşim şi să adunăm mult mai multe puncte decât în tur, să începem să urcăm în clasament”, a spus Paul Anton. „Avem un lot foarte bun şi nu mai rămâne decât să facem o echipă. Individual, avem jucători buni şi zic eu că putem să terminăm în primele 8-10 echipe”, a declarat şi Alin Buleică.
Pentru cel de-al doilea stagiu de pregătire, conducerea Pandurilor a optat pentru Complexul Mardan, unul special creat pentru pregătirea echipelor de fotbal. „Sunt condiţii foarte bune acolo. În primul rând este vorba de terenurile de antrenament. Avem două terenuri de antrenament la dispoziţie şi ele sunt terenuri biliard, foarte, foarte bune. În plus, raportul calitate/preţ este acceptabil. Este un complex aşa cum avem noi la Mogoşoaia, federaţia turcă are acest Mardan Sport”, a declarat preşedintele Pandurilor, Eugen Pârvulescu.
Pandurii va disputa în cadrul cantonamentului din Antalya şase jocuri amicale în care Edi Iordănescu va avea posibilitatea de a-şi creiona echipa standard şi de a testa noul sistem de joc pe care vrea să-l implementeze la echipa gorjeană. Noul antrenor al Pandurilor vrea să joace în sistemul 4-2-3-1, un sistem în care gorjenii au mai evoluat în perioada în care antrenor la Târgu Jiu era Cristi Pustai.

Portari: Michal Gliwa, Răzvan Stanca, Pedro Mingote

Fundaşi: Bogdan Unguruşan, Marian Pleaşcă, Nikola Vasiljevic, Marko Momcilovic, Paraskevas Christou, Constantin Grecu, Răzvan Horj (Pandurii II)

Program jocuri amicale:
Pandurii - Tom Tomsk (Rusia): 29 ianuarie
Pandurii - Guizhou Rehne (China): 31 ianuarie
Pandurii - FK Jagodina (Serbia): 2 februarie
Pandurii - Cherna More Varna (Bulgaria): 3 februarie
Pandurii - SønderjyskE (Danemarca): 5 februarie
Pandurii - FC Astana (Kazakhstan): 7 februarie

Mijlocaşi: Paul Anton, Dan Nistor, Mihai Răduţ, Eric de Oliveira, Elton da Silva, Cornel Predescu, Alin Buleică, Viorel Nicoară, Gezim Shalaj, Ciprian Brata, Andrei Piţian (Pandurii II)

Atacanţi: Mihai Roman, Deivydas Matulevicius, Feiz Shamsin, Matija Smrekar

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...