Atacantul Chris N'Kongue şi conducerea CSM Râmnicu Vâlcea nu au ajuns la un consens pentru rezilierea contractului, iar camerunezul se pregăteşte de azi la echipa a doua.
Vârful cu dublă cetăţenie franceză şi cameruneză are cel mai mare salariu din lot, 2.000 euro lunar, dar a dezamăgit în prima parte a sezonului, în care a marcat doar un gol.
”M-au trimis la echipa a doua, nu este problemă, eu merg acolo şi clubul îmi plăteşte lunar 2.000 euro. Nu am nicio problemă cu suporterii, colegii, dacă şefii vor să se înţeleagă cu mine pentru reziliere, să îmi dea banii pe noiembrie, decembrie şi ianuarie şi plec, mingea e la ei. Nu sunt primul jucător la echipa a doua, au fost acolo şi Lircă şi Adi Popa, nu este o problemă, stau acolo, vedem până la vară unde ajungem. Eu am venit aici cu capul sus, vreau să plec la fel”, a declarat camerunezul.
Chris N'Kongue a explicat şi evoluţiile slabe ale întregii echipe din prima parte a sezonului. ”Echipa nu a mers din cauza lui Erik Lincar. Eu, de 4-5 ori l-am întrebat pe Lincar dacă are ceva personal cu mine, a zis că nu are, deşi mi-a făcut probleme din cantonament şi până a plecat de aici. Lincar nu a vorbit niciodată cu mine, dar mi-a luat tot anul 5.000 lei amendă. De ce am jucat bine cu Claudiu Niculescu anul trecut, iar acum nu? Lincar m-a băgat un meci pe stânga, eu i-am zis apoi că nu pot acolo, nu mă simt bine, apoi m-a lăsat pe bancă sau în tribună, a preferat pe Coman sau pe alţii! Lincar mi-a zis mereu doar să intru pe teren, nu mi-a dat nicio indicaţie, am fost foarte dezamăgit. Când a venit Pelici, i-am spus că nu sunt bine din punct de vedere psihic, după problemele avute cu Lincar şi că abia aştept vacanţa, să mă relaxez. Pentru mine, Claudiu Niculescu a fost cel mai bun antrenor, regret că a plecat, alături de jucători foarte buni ca Monel Cârstoiu, Dani Iancu sau Codruţ Lircă”.
Camerunezul a ajuns ieri la poliţie, reclamând dispariţia sumei de cinci mii de euro din apartamentul care îi fusese închiriat de club, în perioada cât el a fost plecat în vacanţă.