Sub Lupă

Tun de 8 milioane de euro dat prin retrocedări ilegale la Obârşia Lotrului!

Conform unui raport de constatare criminalistică, Adam Jinaru şi Gicu Deaconeasa sunt numai două dintre numele sonore care s-au împroprietărit în dauna statului ori a altor moşneni îndreptăţiţi

În ciuda numeroaselor obstacole, unii procurori şi poliţişti vâlceni anchetează de ani de zile mai multe cazuri de retrocedări ilegale de păduri. Cercetările lor relevă că au fost restituite nu mai puţin de 2.000 de hectare la Obârşia Lotrului, în baza unor documente false şi în dauna statului ori a altor persoane îndreptăţite. Paguba estimată este de 8 milioane de euro, principalii suspecţi fiind directorul adjunct (PNL) al Romsilva, Adam Jinaru, vărul celui care a fost primar în 2006 al comunei amintite. Intersectarea “intereselor” lui Jinaru cu cele ale lui Gicu Deaconeasa&co sunt demonstrate negru pe alb, printr-un raport de constatare criminalistică întocmit de un expert vâlcean în domeniu. Acţiunile ambelor grupuri de interese au legătură şi cu afacerea Pârtia Vidra.
În data de 5 august 2008, inspectorul principal de Poliţie Nicolae Zaharia din cadrul IPJ Vâlcea a întocmit raportul de constatare criminalistică Nr. 100776. Documentul relevă că există procurori şi poliţişti vâlceni care chiar au dorit să facă lumină în retrocedările ilegale a opt munţi situaţi pe razele administrativ-teritoriale ale comunelor Vaideeni şi Voineasa. Cel puţin asta înţelegem noi din Rezoluţia motivată a dosarului penal nr. 2049/P/2012 şi ordonanţele de completare a acestuia, cu acelaşi număr, din 5 martie 2014 şi 28 mai 2014, prin care anchetatorii au dispus inclusiv efectuarea unei constatări criminalistice înaintea prescripţiei eventualelor fapte.
În cauză, expertul criminalist a fost mandatat să verifice dacă Ivan Jinaru, Ion Măleanu, Lazăr Apostoloiu sau Gheorghe (Gicu) Deaconeasa se fac responsabili de operarea a cel puţin 36 de acte materiale în Registrul Agricol şi Forestier (prescurtat BAF, ulterior BAP, la vremea respectivă) pe anii 1947 – 1951 constând în “traseele grafice suplimentare, modificări, adăugiri, corecturi sau scrisuri anterioare”. În baza acestor modificări grosolane ale unor documente din Arhivele Naţionale s-au emis, ulterior anului 2006, acte şi titluri ilegale de proprietate asupra a sute de hectare de păduri montane. Reamintim că Gicu Deaconeasa este deja inculpat, fiind trimis în judecată în trei dosare penale (două în baza unor rechizitorii DNA, pe rolul Tribunalului Vâlcea, şi unul pe rolul Judecătoriei Sinaia), fiind cercetat şi în alte dosare penale.

Conducerea IPJ Vâlcea nu a renunţat la cercetarea cazului “Adam Jinaru&co”!

În data de 17 ianuarie 2014, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, prin Poliţia Horezu, informa Primăria Voineasa că, pe baza Borderoului Agricol şi Forestier (BAF) pe anii 1947 – 1951, Primăria Vaideeni a emis un număr de 14 adeverinţe de proprietate, toate datate în 30 ianuarie 2006. În baza acestor “documente”, printr-o sentinţă a Judecătoriei Brezoi, au fost retrocedate suprafeţe enorme de teren forestier moştenitorilor următorilor autori, despre care s-a susţinut că au fost deposedaţi abuziv de regimul comunist: Adam Jinaru, Ion Pavel Comănescu, Ioana Comănescu, Nicolae N. Munteanu, Toma N. I. Munteanu, Elena Vinereanu, Lazăr Apostoloiu, Ana I. Rugea, Ion D.C. Băncescu, Salomia I. Ţugulescu, Ion Avramescu, Ion N. Jianu, Ilie Costescu şi Ion Stăniloiu. Poliţiştii solicitau Primăriei Voineasa să li se comunice, în sensul colaborării în efectuarea cercetărilor în dosarul penal nr. 2049/P/2012, dacă fie Comisia locală Voineasa, fie Comisia Judeţeană Vâlcea au emis documente de proprietate pentru vreuna din persoanele menţionate, iar în caz afirmativ care sunt aceste persoane, cu ce suprafeţe figurează pe raza localităţii Voineasa sau în Munţii Miru, Mereuţu şi Mioarele.

Proba faptului că Adam Jinaru şi Băncescu Ion (actual şef al Ocolului Silvic Voineasa) deţin ilegal proprietăţi

În baza celor constatate, descrise şi demonstrate, inspectorul principal Nicolae Zaharia a concluzionat că au fost operate zeci de modificări ilegale în Registrul Agricol şi Forestier aferent perioadei 1947 – 1951. Publicăm textual, dar aleatoriu, pentru exemplificare, câteva dintre constatările expertului criminalist vâlcean.
“(...) Scrisul de completare «40.50» din Registrul Agricol şi Forestier pe anii 1947-1951 al Primăriei Vaideeni, jud. Vâlcea, din dreptul numelui Jinaru P. Adam, poziţie rol nr. 261, nr. casei 261, anul 1948, rubrica «Păduri», prezintă modificări, adăugiri şi scris anterior. Anterior cifrelor actuale, la această rubrică, căsuţele au fost completate cu liniuţe orizontale, cu scop de barare spre necompletare ulterioară, întrucât la poziţia respectivă nu au fost înregistrări.”
(....) Scrisul de completare «20.4» din Registrul Agricol şi Forestier pe anii 1947-1951 al Primăriei Vaideeni, jud. Vâlcea, din dreptul numelui Apostoloiu Lazăr, poziţie rol nr. 393, nr. casei 379, anul 1948, rubrica «Păduri», “prezintă modificări, adăugiri şi scris anterior. Anterior cifrelor actuale, la această rubrică, căsuţele au fost completate cu liniuţe orizontale, cu scop de barare spre necompletare ulterioară, întrucât la poziţia respectivă nu au fost înregistrări.
(...) Scrisul de completare «30.50» din Registrul Agricol şi Forestier pe anii 1947-1951 al Primăriei Vaideeni, jud. Vâlcea, din dreptul numelui Ţugulescu I. Salomia, poziţie rol nr. 477, nr. casei 465, anul 1948, rubrica «Păduri», prezintă modificări, adăugiri şi scris anterior. Anterior cifrelor actuale, la această rubrică, căsuţele au fost completate cu liniuţe orizontale, cu scop de barare spre necompletare ulterioară, întrucât la poziţia respectivă nu au fost înregistrări.
(...)Scrisul de completare «14.07» din Registrul Agricol şi Forestier pe anii 1947-1951 al Primăriei Vaideeni, jud. Vâlcea, din dreptul numelui Băncescu D.C. Ion, poziţie rol nr. 281, nr. casei 276, anul 1948, rubrica «Păduri», prezintă modificări, adăugiri şi scris anterior. Anterior cifrelor actuale, la această rubrică, căsuţele au fost completate cu liniuţe orizontale, cu scop de barare spre necompletare ulterioară, întrucât la poziţia respectivă nu au fost înregistrări”.

Multiple şi grosolane modificări ale documentelor publice în favoarea lui Deaconeasa&co

În ceea ce-i priveşte pe defuncţii fraţi Munteanu, ai căror moştenitori se pretind, printre alţii, şi Gicu Deaconeasa ori Gabriela Man, lucrurile sunt şi mai evidente. Expertul criminalist constată:
“(...) Scrisul de completare «17.5» din Registrul Agricol şi Forestier pe anii 1947-1951 al Primăriei Vaideeni, jud. Vâlcea, din dreptul numelui Munteanu Ana, fila nr. 80 (verso) poziţie rol nr. 662, anul 1948, rubrica «Păduri», prezintă modificări, adăugiri şi scris anterior. Anterior cifrelor actuale, la această rubrică, căsuţele au fost completate cu liniuţe orizontale, cu scop de barare spre necompletare ulterioară, întrucât la poziţia respectivă nu au fost înregistrări.
(...) Scrisul de completare «48.10» din Registrul Agricol şi Forestier pe anii 1947-1951 al Primăriei Vaideeni, jud. Vâlcea, din dreptul numelui Munteanu N.I. Toma, poziţie rol nr. 265, nr. casei 265, anul 1948, rubrica «Păduri» prezintă modificări, adăugiri şi scris anterior. Anterior cifrelor actuale, la această rubrică, căsuţele au fost completate cu liniuţe orizontale, cu scop de barare spre necompletare ulterioară, întrucât la poziţia respectivă nu au fost înregistrări.
(...) Scrisul de completare «17.4» din Registrul Agricol şi Forestier pe anii 1947-1951 al Primăriei Vaideeni, jud. Vâlcea, din dreptul numelui Munteanu N. Nicolae, poziţie rol nr. 335, nr. casei 320, anul 1948, rubrica «Păduri», prezintă modificări, adăugiri şi scris anterior. Anterior cifrelor actuale, la această rubrică, căsuţele au fost completate cu liniuţe orizontale, cu scop de barare spre necompletare ulterioară, întrucât la poziţia respectivă nu au fost înregistrări”.

Chiar nu avem experţi grafologi suficient de inspiraţi?

În numărul de săptămâna viitoare vom prezenta întreaga schemă a mega afacerii din jurul pârtiei de schi de la Vidra (cine a cumpărat munţii, cum s-a stabilit preţul cu 6 luni înainte de retrocedare, legătura inculpaţilor din dosarele DNA cu firma cumpărătoare, tăierile ilegale, planul pentru cea de-a doua pârtie de schi, etc.).

Din păcate, raportul de constatare criminalistică se încheie şi cu o concluzie dezamăgitoare. Anume că “Nu se poate stabili dacă scrisul de completare în litigiu de la poziţiile menţionate la capitolul I, obiectivele 1-26, a fost executat de Măleanu Ion, Jinaru Ivan, Apostoloiu Lazăr, Deaconeasa Gheorghe, Dumitrescu Vladimir, Jinaru Adam, Grătar Ileana, Banciu Valerian sau Ducu Ionel, din considerentele expuse la cap. IV, secţiunea B”.
Concluziile raportului de 33 de file au stat deja la baza unor ordonanţe emise de procurorii vâlceni în sensul că eventualii vinovaţi ai jafului pot scăpa nesancţionaţi de lege. În 16 octombrie 2014, Alexandra Cristea, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu a întocmit şi semnat o Ordonanţă redactată într-un stil înşurubat, cu concluzii care par cel puţin echivoce. Magistrata a dispus clasarea cauzei faţă de Ivan Jinaru (primar al comunei Vaideeni până în iunie 2012) şi Măleanu Ion cu privire la la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (Art. 246 din vechiul Cod Penal), deşi Ivan Jinaru (vărul lui Adam Jinaru) era primar de Vaideeni în momentul emiterii adeverinţelor false de proprietate, iar Măleanu angajat în cadrul primăriei. Anterior (în 11 octombrie 2012), prin Ordonanţa nr. 2317/P/2010, se dispusese neînceperea urmăririi penale faţă de aceiaşi aleşi şi cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual (Art. 289 din Vechiul Cod Penal) şi disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (Art. 246 din vechiul Cod Penal).

Fapte penale prescrise, dar pot funcţionarii vinovaţi dormi liniştiţi?

Procuroarea horezeană şi-a însuşit, totuşi, prin motivarea propriei ordonanţe, că “se va sesiza judecătorul de cameră preliminară, după expirarea termenelor prevăzute de art 549 indice 1, alineatul 1 din Codul de procedură penală în vederea desfiinţării” înscrierilor din registrul agricol al comunei Vaideeni aferent anilor 1947 – 1951 ce au fost contrafăcute. Ea a evidenţiat totuşi că vinovaţii din cadrul Primăriei Vaideeni de emiterea unor adeverinţe nelegale în anul 2007 nu mai pot fi traşi la răspundere în faţa legii. “În ceea ce priveşte procesele verbale de bună vecinătate, datate 2007, nu s-a putut stabili de către cine au fost semnate în calitate de reprezentant al Primăriei comunei Vaideeni şi, având în vedere momentul întocmirii şi prevederile art. 289 din vechiul Cod Penal raportate la art. 122 al. 1 lit. D din vechiul Cod Penal, se constată că s-a împlinit termenul de prescripţie al răspunderii penale urmând a se dispune clasarea cauzei în baza art. 16 al 1 lit. F Cpp”, am citat din ordonanţa semnată de magistrată.

Lâncezeala unor funcţionari, politicieni şi magistraţi vâlceni a trezit interesul DNA!

“Am finalizat un dosar complex, în care s-a constatat faptul că în perioada 2006 - 2007 au fost restituite în condiţii ilegale aproximativ 2.000 de hectare. Erau prescrise faptele, s-a dat soluţie procedurală în dosare, urmând ca persoanele în cauză, de fapt părţile vătămate, în instanţa de judecată să obţină restituirea legală”, a declarat la sfârşitul anlui 2014 comisarul-şef Nicolae Sărdărescu, comandantul IPJ Vâlcea. Dosarul este acum în cercetare la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, iar procurorii vorbesc despre multiple infracţiuni: fals, uz de fals, înşelăciune, constituire în grup infracţional organizat, dar şi... fapte de corupţie. Ceea ce lămureşte şi recentul “interes” manifestat de procurorii DNA pentru încrengătura mafiotă care s-a împroprietărit ilegal cu hălci din judeţul Vâlcea. Pedepsele pot ajunge, în unele cazuri, chiar şi până la 15 ani de închisoare!

Un prim-procuror brezoian nu a “elucidat” nici după şapte ani situaţia Munţilor Puru, Galbenu şi Petrimanu!

Revenim cu obsedantul scurt istoric publicat şi în ediţia anterioară a Săptămânii în Oltenia. În 2006, prefect al judeţului era Anuţa Handolescu, actualmente vicepreşedinte al PNL Vâlcea, subprefect - Radu Renga, iar director al Prefecturii Mircea Nadolu (ulterior subprefect şi prefect, actualmente inspector guvernamental). Preşedintele Comisiei Judeţene de Fond Funciar (CJFF) este prefectul, secretar fiind, la vremea respectivă, Mircea Nadolu. În lipsa prefectului, subprefectul îndeplinea atribuţiile de preşedinte al CJFF. Într-un alt caz, finalizat de procurorii DNA prin trimiterea în judecată a lui Gicu Deaconeasa şi a altor inculpaţi (printre care doi notari şi un director al Arhivelor Naţionale), în momentul în care i-a fost supusă aprobării emiterea titlului de proprietate pentru munţii Puru, Galbenu şi Petrimanu, Anuţa Handolescu a refuzat să semneze procesul verbal de şedinţă. Atribuise, în prealabil, sarcina de a verifica valabilitatea documentelor puse la dispoziţia comisiei de Deaconeasa, Basarabă şi Petrulian şi descoperise, la Arhivele Naţionale Gorj, că ele nu erau conforme cu realitatea decât într-o foarte mică măsură, reprezentând suprafeţe de pe muntele Puru. Ulterior, a plecat în concediu de odihnă, fiindu-i luat locul în fruntea CJFF de Radu Renga. Acesta a semnat emiterea titlului de proprietate numai după ce a avut ca temei un referat de specialitate întocmit de compartimentul juridic condus, la vremea respectivă, de Emilian Ionescu, funcţionar în cadrul Prefecturii. Revenită din concediu, Anuţa Handolescu a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea pentru cercetarea cazului. Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi, în competenţa teritorială a căruia a fost atribuit cazul, printr-un document semnat de prim-procurorul Nicolae Popescu, a precizat Prefecturii că “va cerceta cazul cu celeritate”, lucru care nu s-a şi materializat în realitate.
Va urma.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

14.01.2015 - 21:23anonim:Mult timp le-a trebuit autorităţilor sa îşi dea seama de falsuri

13.01.2015 - 19:34gogu:daca nu se intrevede nicio solutie de indreptare a lucrurilor de ce sa ne mai facem nervi? daca ai curaj faci ce vrei si rezolvi mai tarziu cand se afla ....... asta e solutia .....

13.01.2015 - 08:12anonim:asa se vede cum a reusit intr-un timp foarte scurt sa isi faca o namila de vila in orasul turistic Horezu pe strada M.Eminescu

Pagina 1 din 1 (3 comentarii din 3)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...