Sport

Fotbal, Liga a II-a, CSM Rm. Vâlcea

Sorin Popescu revine în Zăvoi

Aşa cum v-a obişnuit, site-ul nostru vă oferă în exclusivitate transferurile de la CSM Rm. Vâlcea. Astfel, prima achiziţie din această iarnă este portarul Sorin Andrei Popescu (30 ani), care revine în Zăvoi, după jumătate de an de pauză!

Revenirea lui Bela Fejer la Târgu Mureş a determinat conducerea clubului din Zăvoi să îi caute un înlocuitor. Primul pe lista conducerii clubului vâlcean este Sorin Popescu (30 ani), un portar cu experienţă, care a mai evoluat la Vâlcea în sezonul trecut. În sezonul 2013-2014, portarul originar din Horezu-Vâlcea a bifat 6 apariţii pentru CSM, atunci, titular de drept fiind Florin Matache.
În vara anului trecut, însă, Sorin Popescu a fost nevoit să îşi rezilieze contractul cu CSM, după ce fostul antrenor, Erik Lincar, a decis ca pe postul de portar să aducă juniori, o decizie care s-a dovedit neinspirată.
Din acel moment, jucătorul nu a mai avut echipă şi s-a ocupat de refacerea unei accidentări, antrenându-se cu echipa de Liga a IV-a, Flacăra Horezu, unde evoluează şi fratele său.
”Eu am avut o relaţie foarte bună cu conducerea clubului CSM, sunt tentat să revin la Vâlcea, mai ales că sunt acasă. În vară, când am plecat, aveam ceva probleme la umăr, însă acum sunt refăcut şi vreau să reintru în circuit, să apăr din nou”, a declarat Sorin Popescu.
Fost internaţional la juniori şi tineret, portarul are experienţa primului eşalon, alături de Sportul Studenţesc.
Astfel, pentru restul sezonului, antrenorul Alex Pelici va avea doi portari cu acelaşi nume, Popescu. Pe lângă revenirea lui Sorin, în lot mai este şi Daniel Popescu, portarul împrumutat de la Pandurii Tg. Jiu.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

09.01.2015 - 12:42Mario:Buna achizitie, un portar serios

Pagina 1 din 1 (1 comentarii din 1)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...