Ultima Oră

Traian Băsescu şi-a petrecut Crăciunul la Băile Olăneşti

Fostul preşedinte Traian Băsescu şi-a petrecut Crăciunul alături de familie la Băile Olăneşti, în judeţul Vâlcea, el postând pe Facebook două fotografii în care apare împreună cu soţia sa, cu cele două fiice şi cu nepoţii săi.

Traian Băsescu a postat pe pagina sa de Facebook două fotografii sub titlul ”Crăciun în familie”.

Astfel, într-una dintre imagini, fostul preşedinte apare alături de soţia sa, Maria, ţinându-i în braţe pe cei doi nepoţi, Sofia Anais şi Radu. Sofia Anais este fiica Elenei Băsescu, iar Radu este fiul Ioanei Băsescu, botezat în 20 decembrie la Biserica Sf. Silvestru din Capitală.

În cea de-a doua fotografie, Traian Băsescu se află alături de soţie, de cele două fiice şi de soţii acestora, precum şi de cei doi nepoţi, iar în spatele lor este un brad împodobit.

Cele două postări au adunat peste 40.000 de like-uri şi aproape 2.700 de comentarii..

În ultimii ani, Traian Băsescu şi-a petrecut sărbătorile de iarnă la Predeal.

Traian Băsescu are doi nepoţi: Radu, fiul Ioanei Băsescu, născut în noiembrie 2014, şi Sofia Anais, fiica Elenei Băsescu, în vârstă de un an şi două luni. Fiica cea mică a fostului preşedinte mai aşteaptă un copil, fiind însărcinată în luna a şaptea.

Marţi, Traian Băsescu a postat pe Facebook patru fotografii de la botezul nepotului său Radu.

Traian Băsescu a părăsit Palatul Cotroceni în 21 decembrie, după zece ani de mandat, în timpul ceremoniei militare de pe platoul Marinescu, el apropiindu-se de steagul ţinut de Garda de onoare şi sărutându-l.

Palatul Olăneşti a fost cedat Serviciului Român de Informaţii

Palatul cu saună şi cinematograf al lui Ceauşescu a ajuns la SRI pentru "activităţi specifice". Complexul Palat Olăneşti din staţiunea balneară cu acelaşi nume, de pe Aleea Salcâmilor, nr. 2, are o valoare de inventar stabilită la 45,2 milioane de lei.

Palatului Olăneşti este unul dintre complexurile de protocol incluse în decembrie 2013 de Guvernul Ponta pe lista celor 20 vile, trei palate şi un complex în Delta Dunării, rezervate exclusiv demnitarilor după decizia de a vinde cele mai multe dintre activele RA-APPS. Oficial, a ajuns la SRI din “necesitatea luării unor măsuri necesare pentru asigurarea desfăşurării în condiţii optime a activităţilor specifice ale serviciului”.

Are 107.000 de metri pătraţi, cabană, heliport şi parc în care s-au investit recent 80.000 de euro pentru grădina cu nuferi, chiar dacă demnitarii nu au trecut decât întâmplător pe acolo. La Olăneşti, Traian Băsescu a stat o singură dată, numai câteva ore, iar Emil Boc a avut două opriri: o dată a făcut o întâlnire cu prefecţii, a doua oară a rămas o noapte. În palatul construit în 1989, nici măcar Nicolae Ceauşescu nu a apucat să îşi petreacă vacanţa de Revelion îndelung planificată în acel an. Chiar dacă nu se numără printre destinaţiile favorite ale demnitarilor şi a fost închis accesului public după 2006, Palatul Olăneşti are în permanenţă în jur de 20 de angajaţi şi a fost pregătit frecvent, ca şi alte vile similare, pentru vizite la nivel înalt fără ca acestea să mai aibă loc.

Aşa-numitul corp vechi, construit de Ceauşescu, are 3 apartamente, piscină, saună, club, cinematograf şi casă de oaspeţi, cu obiecte de mobilier unicat, covoare lucrate manual şi o mini-fântână arteziană de porţelan în interior. Acesta a fost extins şi modernizat de RA-APPS în 2010.

Palatul Olăneşti a fost preluat de SRI cu tot cu bunurile mobile care fac parte din patrimoniului cultural naţional.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...