Ultima Oră

Solomon, trimis în judecată de DNA pentru un prejudiciu de 660.000 euro

Cauza vizează restituirea unui imobil compus din teren în suprafaţă de 1.310 mp şi clădire în suprafaţă de 330 mp, ambele din Craiova

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Antonie Solomon, Carmen Liana Grigorie şi Nicoleta Miulescu. În sarcina lui Antonie Solomon (în prezent, în stare de libertate), la data faptelor primar al municipiului Craiova, procurorii au reţinut săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu. Pe Carmen Liana Grigorie, aflată în prezent sub control judiciar, la data faptelor consilier juridic la Direcţia Contencios Juridic şi Asistenţă de Specialitate din cadrul Primăriei municipiului Craiova, magistraţii o acuză de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată (2 acte materiale). În sarcina Nicoletei Miulescu, în stare de libertate actualmente, secretar al municipiului Craiova la data faptelor, s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

Donaţie consemnată ca naţionalizare prin mărturie mincinoasă

Din rechizitoriul întocmit de procurori reiese că, în cursul anului 2007, Antonie Solomon, “în calitate de primar al municipiului Craiova şi preşedinte al comisiei de aplicare a prevederilor Legii 10/2001, împreună cu cele două inculpate, şi-au exercitat în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu cu prilejul emiterii unei dispoziţii de restituire în natură a unui imobil compus din teren în suprafaţă de 1.310 m.p. şi clădire în suprafaţă de 330 m.p., situat în municipiul Craiova.
Acest document a fost întocmit de către inculpata Grigorie Carmen Liana, fără a ţine seama că actele prezentate de persoana notificatoare nu cuprindeau motivele de fapt pe care se întemeiază cererile de restituire şi erau contradictorii, întrucât prezentau aspecte diferite, nefiind apte să demonstreze calitatea de moştenitor legal sau testamentar al acesteia, existenţa unui act de deposedare abuzivă sau să stabilească caracterul abuziv al preluării imobilului şi fără ca notificarea să fi fost examinată pe fondul ei şi să fi primit o propunere de soluţionare din partea comisiei interne de aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001. Mai mult, inculpata Grigorie Carmen Liana a atestat faptul neadevărat că imobilul ar fi fost naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950, deşi era donat autorităţii publice locale prin act autentic. Prin aceste demersuri, s-a produs o pagubă în dauna Primăriei Craiova în valoare de 2.064.216 lei, echivalentul a 660.000 euro.”

“În calitate de primar al municipiului Craiova şi preşedinte al comisiei de aplicare a prevederilor Legii 10/2001, împreună cu cele două inculpate, şi-au exercitat în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu” - Rechizitoriu.

Sechestre pe bunurile lui Solomon şi Miulescu

În cauză, procurorii au dispus luarea măsurii asigurătorii prin instituirea sechestrului asupra mai multor imobile ce aparţin inculpaţilor Antonie Solomon şi Nicoleta Miulescu.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Craiova, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.
Procurorii DNA fac precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...