Mircea Lera, şeful Serviciului public judeţean Salvamont - Salvaspeo din cadrul Consiliului Judeţean (CJ) Vâlcea, susţine că voluntarii serviciului vor asigura fără probleme suportul de specialitate domeniului schiabil de la Vidra – Ski Resort Transalpina. “Avem această obligaţie, de a asigura suportul şi intervenţiile de specialitate, prin lege, nu este nevoie de un protocol special între noi şi operatorii domeniului schiabil. Avem un punct de intervenţie în Voineasa. Am întocmit şi depus un proiect pentru finanţare europeană pentru modernizarea şi dotarea acestuia şi este finanţabil pentru exerciţiul bugetar european următor (2014 – 2020 – n.r.). Depindem însă de întocmirea ghidurilor de finanţare, care am înţeles că vor fi operaţionale abia de la anul. Avem toate echipamentele necesare, iar voluntarii noştri au pregătire şi experienţă. Poate că ne-ar mai trebui o maşină puternică, cu tracţiune 4X4, pentru că acum încă ne descurcăm cu vechea noastră Dacie Pick-Up, dar fondurile Consiliului Judeţean au fost aşa cum au fost, adică insuficiente şi am înţeles. Iniţial, ni s-a pus la dispoziţie o suprafaţă de teren mai mare, la graniţa judeţului Vâlcea cu Gorjul, la peste 40 de kilometri de Voineasa. Am refuzat-o din motive mai mult decât obiective. Gândiţi-vă că iarna şoseaua Transalpina este închisă, fiind acoperită de zăpadă de peste un metru şi jumătate grosime, iar până acolo nu poate ajunge niciun autovehicul. Am preferat să ne amenajăm un punct de intervenţie într-o zonă în care poate ajunge ambulanţa şi până la care oricum suntem nevoiţi să ajungem cu echipamente speciale. La domeniul schiabil nu vor fi probleme pe care să nu le putem rezolva”, ne-a declarat Mircea Lera. Programul de Sărbători al Ski Resort Transalpina este următorul: 19 decembrie 2014 – Deschidere sezon; 24 decembrie 2014: orele 09:00 - 13:00; 25 decembrie 2014 – închis; 26 decembrie 2014: 09:00 - 16:30; 31 decembrie 2014: 09:00 - 13:00; 01 ianuarie 2015 – închis.
Şeful Salvamont Gorj avertizează turiştii să nu se aventureze pe DN 67C Transalpina
În altă ordine de idei, salvamontiştii îi avertizează pe turişti să nu se aventureze în zona înaltă a DN 67 C Transalpina, chiar dacă pe unele porţiuni zăpada încă este mică. La acest demers se alătură şi şeful Serviciului Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu, care precizează că zăpada deja atinge un metru şi jumătate în unele locuri, fiind practic imposibil de înaintat. El a afirmat că şoseaua este semnalizată corespunzător cu bariere, iar turiştii sunt sfătuiţi să evite tronsonul care este închis. “Transalpina, în acest moment, este semnalizată corespunzător că este un drum închis circulaţiei publice pe un anumit tronson, tronsonul care traversează muntele, este prevăzută cu bariere metalice, cu bariere de beton, şi, după aceste bariere, drumul nu mai este desfăcut, practic zăpada este neatinsă. În zonele de joasă altitudine, unde a nins mai puţin, s-ar putea ca drumul să nu fie acoperit cu zăpadă pe primii kilometri şi asta să îi tenteze pe turişti să ocolească barierele dacă e posibil şi să încerce să înainteze pe drum. Acolo unde începe zăpada, este bine să se întoarcă, să evite acest lucru, pentru că e clar că în zona înaltă de munte zăpada e foarte mare, astăzi (miercuri - n.r.) salvamontiştii gorjeni au fost acolo şi au găsit zone cu zăpadă de un metru şi jumătate, deci e destul de mare şi nu au nicio şansă să treacă. Mai mult de atât, se pot înzăpezi la primul sector cu zăpadă şi apar probleme”, a declarat Sabin Cornoiu.