Opinii

 

„Big Brother” trăieşte!

Nu numai că „Big Brother” se simte bine mersi, dar stă şi cu ochii pe noi. Mai ales pe salariaţii din învăţământul preuniversitar, folosiţi adesea drept cobai pentru tot felul de experimente. Precum cel despre care este vorba în rândurile de mai jos.

Cine şi-a imaginat că din minţile oamenilor politici autohtoni şcoliţi prin străinătate (şi care, mai de voie, mai de nevoie, s-au întors acasă) se preling numai idei despre cum să democratizeze şi modernizeze societatea românească, se înşeală amarnic.

Unul dintre cei la care cred că nu v-aţi fi gândit că s-ar fi aflat într-o asemenea postură este Daniel Petru Funèriu; cel fugit din ţară înainte de 1989, revenit după anul 2000 şi care, după ce a trecut cu slujba pe la Cotroceni, a ajuns direct ministru al... Educaţiei (între 23 decembrie 2009 - 9 februarie 2012), fără să fi petrecut măcar o zi ca salariat al vreunei instituţii de învăţământ din România.

Am să mă refer doar la una din mult mai multele „năzbâtii” ministeriale ale acestuia, puţin sau deloc cunoscută publicului larg. Pe 12 ianuarie 2012, pe site-ul ministerului a fost postat un document numit Standard Tehnic de asigurare a calităţii procesului de învăţământ în vederea prevenirii absenteismului şi a abandonului şcolar (una din marotele tuturor miniştrilor postdecembrişti ai Educaţiei care, în loc să încerce să depisteze şi să trateze cauzele social-economice ale acestor îngrijorătoare fenomene, erau preocupaţi de vindecarea efectelor lor vizibile). Era vorba de introducerea în şcoli a unui „proces de monitorizare şi control” şi care, în viziunea autorilor (Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare), avea scopul declarat de a reglementa „modul de funcţionare a unor potenţiale sisteme informatice care să susţină demersurile de monitorizare şi control pentru nivelul de participare al elevilor la procesul educaţional şi al rezultatelor obţinute de aceştia”! Se susţinea că dezvoltarea acestor instrumente ar duce la „creşterea gradului de eterogenitate la nivel de sistem de învăţământ preuniversitar”, în vederea atingerii scopului imediat, acela „de a furniza informaţii agregate şi detaliate asupra nivelului de participare la educaţie şi a rezultatelor şcolare ale elevilor...”! Greu la deal cu limba de... lemn! Elaboratorii acestor inestimabile conţinuturi îşi imaginau că „transmiterea datelor referitoare la absenţe, în scurt timp, către părinţi/tutorii legali permite implicarea acestora... la identificarea cauzelor absenteismului şi a unor soluţii pentru prevenirea unui posibil abandon şcolar”! Ca şi cum nea Vasile şi ţaţa Veta ar sta doar cu ochii pironiţi în ecranul computerului, ca să afle ultimele comunicate şcolare despre situaţia copilului sau despre cea a nepotului/nepoatei lor, intervenind cu promptitudine şi eficienţă pentru prevenirea abandonului şcolar! Îşi mai imaginau decidenţii că şcolile deţineau „echipamente şi aplicaţii necesare colectării şi transmiterii datelor”!
Pentru atingerea obiectivelor stabilite, ministerul trebuia să pună la dispoziţia şcolilor o aplicaţie informatică pentru colectarea datelor la nivel local (ASM) şi un sistem de transmitere a acestora către Baza centrală de date (BDNE). Probabil că mulţi consideră ca fiind necesar un asemenea program. Numai că, la „structura unei înregistrări” se pretindea, printre altele, completarea şi a unor „câmpuri” cu următoarele „descrieri”: «„număr_unic_profesor”: „număr unic de identificare al profesorului. Completarea acestui câmp este obligatorie. ...în cazul absenţelor cadrelor didactice, acest câmp reprezintă cadrul didactic care a lipsit de la oră”»; «„data”: „data operaţiei (absenţă sau notare elev, absenţă cadru didactic)”»; «„valoare”: „pentru absenţele motivate va conţine doar litera M. În cazul în care nu este completat numărul unic al elevului şi acest câmp conţine litera A, valoarea va fi considerată absenţă a cadrului didactic. Absenţele cadrelor didactice nu pot fi motivate”»!!!
Sistemul informatic urma să aibă două niveluri de aplicaţii: una locală şi una web (accesibilă cu certificate digitale prin Internet). Datele despre note şi absenţe urmau să fie colectate zilnic, transmiterea acestora în BDNE urmând să se facă săptămânal. Colectarea datelor la nivelul fiecărei unităţi trebuia să fie realizată de câte un „operator de colectare date”. Pentru fiecare persoană (elev sau cadru didactic) urma să fie generat câte un număr de identificare unic, constituit din 11 poziţii.

Peste doar câteva zile, respectivul ministru a devenit... istorie, iar cei care i-au urmat, preocupaţi excesiv de soluţionarea prioritară a altor probleme, (precum: „albirea” tezei de doctorat a prezidenţiabilului Victor Viorel Ponta, repararea nedreptăţilor făcute salariaţilor din învăţământ de fostele guvernări, asigurarea unor sinecuri pentru psedo-universităţile rămase fără obiectul muncii etc.) nu s-au mai preocupat de soarta respectivului proiect. Pe care, dacă ar fi dispus de timp suficient, Funèriu l-ar fi făcut mare, mare! C-aşa ar fi văzut el că se întâmplă prin Franţa, prin Japonia, unde înşişi miniştrii învăţământului stau cu joarda la... spatele fiecărui salariat din sistemul educaţional, centralizând zilnic notele şi absenţele puse elevilor!

Trecut-au anii şi tot pe nesimţite, Remus Pricopie, fostul ministru al Educaţiei, a dispus „punerea în producţie, începând cu anul şcolar 2014-2015, a Sistemului Informatic Integrat al Învăţământului din România (SIIÎR)”! Aceeaşi Mărie, cu o pălărie puţin mai sofisticată! Dar care-i vine la fel de prost!

Printr-o adresă remisă inspectoratelor şcolare se pretinde că acest sistem integrat va sta la baza „unei noi metode de desfăşurare a activităţilor zilnice din cadrul unităţii de învăţământ”, urmând să înlocuiască vechiul BDNE şi să integreze „toate aplicaţiile online utilizate disparat până în prezent”, oferind un suport integrat, la nivel naţional, pentru activităţi multiple la nivelul unităţii, precum: „gestionarea formaţiunilor de studiu, a activităţilor extraşcolare, a datelor de personal şi a posturilor, a datelor elevilor, a transferurilor elevilor... a deconturilor de transport, gestionarea datelor financiare, a achiziţiilor, a informaţiilor despre note şi absenţe etc. etc.”!

Diferenţele faţă de mai vechea încercare a Fratelui cel Mare de a se amesteca în treaba conducerii manageriale a fiecărei şcoli (care are ca ordonator principal de credite pe... primarul unităţii administrativ teritoriale!) sunt evidente. Şi nu sunt deloc în favoarea emitentului! În nici o lună de zile de la emiterea adresei s-au făcut paşi importanţi pentru implementarea la nivelul unităţilor şcolare a noului sistem: s-au creat conturile pentru accesarea aplicaţiei, a fost desemnat câte un Administrator IT al fiecărei unităţi, s-a asigurat accesul utilizatorilor la manualele/ghidurile de utilizare, a început colectarea datelor din module (planul de şcolarizare pentru 2013-2014 precum şi cel pentru 2014-2015, cheltuielile de personal pentru 2015, introducerea fiecărui elev etc.).

Motto:
„Reformele cele bune sunt acelea asupra cărora poţi avea siguranţa că înşişi adversarii tăi le vor respecta când vor veni la putere” - Take Ionescu.

Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, menţionează printre principiile care guvernează învăţământul preuniversitar pe cel al descentralizării, pe cel al eficienţei sau pe cel al fundamentării deciziilor pe dialog şi consultare.

În situaţia în care ministrul Educaţiei pare să fie mai preocupat să afle (printr-o simplă apăsare de buton!) dacă şi cine lipseşte de la ore, ce note a luat elevul Y la Modulul X (copil ajuns acolo nu din voinţa lui, ci doar ca urmare a hazardului datorat sistemului computerizat de repartizare, care este încă folosit pentru ocuparea locurilor din învăţământul liceal) şi nu de aflarea cauzelor reale care generează fenomenele absenteismului şi abandonului şcolar, şansele ca să mai ieşim din văgăuna în care ne-au adus deceniile de încompetenţă ministerială, inspectorială şi directorială sunt foarte mici.

Ce treabă are ministrul cu statistica, atâta timp cât nu a făcut nimic pentru reducerea ratei de părăsire timpurie a şcolii de la circa 17% (procent actual, care ne situează în fruntea topului european) la 14,8% în 2013 şi la 13,8% în 2015, aşa cum se angajase România să facă?

Ce măsuri a adoptat ministerul, pe baza unor studii elaborate de specialişti în pedagogie, sociologie, psihologie socială etc., pentru controlarea/stoparea acestui fenomen? Nici măcar una de probă! Crede că dacă unii directori de şcoli/inspectori şcolari generali dovediţi ca fiind un Everest de incompetenţă, numiţi şi menţinuţi în funcţii doar pentru că îndeplinesc criteriul sine qua non al apartenenţei politice comune (deoarece fac parte din acelaşi partid cu ministrul educaţiei!) vor fi atât de uşor de schimbat!? Până acum, de fiecare dată, au fost shimbaţi „ai lor” cu „ai noştri”! Toţi fiind o apă şi-un pământ!

Ce speră să afle „Fratele cel Mare” folosind un asemenea sistem!? Căror interese ascunse i-ar putea servi? Numai faptul că este introdus fără niciun fel de comentarii/expuneri publice, ale unui ministru cunoscut pentru lăudăroşenia sa proverbială, trebuie să dea de gândit tuturor „beneficiarilor” săi.

Ce îşi îmaginează (încă) domnul ministru? Că toţi profesorii/educatorii/învăţătorii chiulesc? Că nu îşi fac datoria!? Nu vorbim aici de excepţiile care, ca în orice sistem, există şi în cel educaţional.

Ca de fiecare dată, avem nevoie de vreo câţiva acari Păun!? Pe care, cu profundă mânie intelectuală să-i înfiereze ministrul, pentru ca apoi, gata fezandaţi, să-i livreze celor dornici să-i desăvârşească lucrarea!?

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...