În perioada 20-21 decembrie, Sala Sporturilor Traian din Rm.Vâlcea va găzdui a şasea ediţie a Memorialului Constantin Tită la handbal feminin. La turneul organizat în memoria ”Generalului” Constantin Tită, fost inspector de handbal în cadrul DJTS, vor participa trei echipe din Liga Naţională (HCM Rm.Vâlcea, SCM Craiova, U Cluj) şi una de eşalon secund (Alba Sebeş).
Competiţia este organizată de Asociaţia Handbalului Vâlcean „Constantin Tită", în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vâlcea, HCM Râmnicu Vâlcea şi AJH Vâlcea.
Până la Memorial, HCM Rm.Vâlcea va juca două amicale în deplasare, cu HC Alba Sebeş. Meciurile se vor disputa luni seară şi marţi dimineaţă.
Program turneu:
Sâmbătă, 20 decembrie:
Ora 10.00: SCM Craiova-U Cluj
Ora 12.00: HCM Rm.Vâlcea-HC Alba Sebeş
Ora 17.00: HC Alba Sebeş-SCM Craiova
Ora 19.00: HCM Rm.Vâlcea-U Cluj
Duminică, 21 decembrie:
Ora 9.30: U Cluj-HC Alba Sebeş
Ora 11.30: HCM Rm.Vâlcea-SCM Craiova
Ora 13.00: Festivitate de premiere








