Opinii

 

România, ai cuvântul!

Idealurile nu se împlinesc doar prin strigăte şi revolte. Nici prin îmbrânceli publice şi nici prin oamenii care-şi fac casă în stradă. Idealurile nu devin realităţi din mijlocul mulţimilor furioase şi nici nu se ating, împingând un val de ură spre a ridica orice altceva în slăvi. Idealurile unei ţări nu se ating devenind isterici când suntem arătaţi cu degetul celor mari şi nici prin tratamentul ocazional cu credinţă.

România, idealurile se ating luând deciziile corecte în momentele potrivite. Răspunzând concis atunci când eşti întrebată ce vrei şi luând atitudine atunci când trebuie să-ţi joci ultima carte. România, idealurile se ating nu când te manifeşti eroic, ci când profiţi de rândul care-ţi vine, pentru a-ţi îndrepta greşelile. Se împlinesc atunci când înţelegi cine e de partea ta şi cine te marginalizează. Se împlinesc atunci când reprezentanţii tăi îţi inspiră încredere, nu când te amuză şi nu ştii de ce. România, şi tu, în sfârşit, ai cuvântul. Să spui civilizat ce te doare, ce ţi-a lipsit. Vine ziua în care te poţi folosi curajos de balanţa vieţii tale şi de spiritul tău nu cel răzbunător, ci acela al responsabilităţii. Vine ziua în care poţi să taci şi să faci. Vine ziua în care merită să arăţi cât de bine ţi-a fost, pentru că aceea e ziua în care vei fi luată în seamă. România, ai cuvântul şi ai onoarea de a-ţi fi propriul ghid în viitor, ai şansa să nu te mai simţi nemulţumită, ai şansa să alegi cu capul, să cântăreşti experienţele.

România, poţi să-ti urmezi bunele intenţii şi să-ţi corectezi proastele direcţii. Ai oportunitatea de a câştiga respectul celor care aşteaptă mai mult de la tine şi oportunitatea de a arăta că nu eşti o fătucă leneşă şi superficială care s-a învăţat să ceară fără să pună umărul la ceva. România, idealurile nu se împlinesc doar prin strigăte şi revolte. Pentru că mulţi nu le văd, nu le aud. Spune adevărul şi exprimă-te prin vot pentru că aşa poţi schimba ceva, chiar dacă nu îi poţi schimba pe toţi. România, urmează-ţi calea, fă-ţi datoria. Te sfătuiesc să nu te joci, pentru că tu nu ai doar cuvântul, ci ultimul cuvânt.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...