Referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu din funcţia de Preşedinte al Republicii provoacă în alegătorul conştient de importanţa momentului aceeaşi dilemă ca la fiecare scrutin electoral post-decembrist: care este varianta cea mai puţin nocivă? Cum să votez când mi se oferă opţiuni care reprezintă aceeaşi esenţă a răului? Să refuz să-mi exercit dreptul de a vota pentru că interesul meu nu se regăseşte în niciuna dintre opţiuni?
Campania electorală care a precedat acest referendum a fost grotească, o ţigăneală de mahala în care mulţi români s-au lăsat spălaţi pe creiere de lăturile minciunilor propagandistice. Un om serios nu poate fi convins cu „torţa democraţiei” penibil vânturată prin oraşe de politrucii lui Băsescu, mulţi dintre aceştia fiind atât de compromişi încât doar un debil mintal mai poate crede în lamentările lor că democraţia e în pericol dacă dispar ei şi Băsescu, „cruciaţii democraţiei româneşti”. Cum să uiţi hăhăiturile cinice cu care Băsescu îi anunţa pe români că le taie 25% din salarii, în vreme ce camarila de partid se îmbogăţea din afaceri cu statul şi din fondurile europene, sub eficienta ocrotire a doamnei Udrea şi a altor membri ai guvernelor PDL? Cum să uiţi modul ilegal şi mişelesc prin care Roberta Anastase a forţat, prin fraudă, adoptarea în parlament a odioasei legi a pensiilor, individă apărată apoi cu insistenţă de Băsescu, care nu vedea vreun pericol pentru democraţie în fraudarea votului parlamentarilor de către preşedinta Camerei Deputaţilor? Cum să nu-ţi aminteşti şirul de jigniri cu care Băsescu şi-a batjocorit periodic propriul popor: „şcoala românească scoate tâmpiţi”, „pensionarii sunt zonă cancerigenă a bugetului de stat”, „plecarea masivă a medicilor din România nu este o dramă”, „profesorii muncesc doar 16 ore pe săptămână” etc.? Jurnalist fiind, cum să uiţi că Traian Băsescu a insistat şi a obţinut la CSAT ca presa să fie declarată ca pericol major pentru securitatea ţării în Strategia Naţională de Apărare?
Un om serios nu poate fi convins nici de chemările la „lupta cu tiranul” lansate de Victor Ponta, un politician crescut la „şcoala de partid” a deţinutului de drept comun Adrian Năstase şi prim-ministru cu probleme de plagiat dovedit în lucrarea de doctorat. Cum să uiţi că Ponta provine din PSD, partid care a contribuit, prin guvernele pe care le-a format sau susţinut, la jefuire economiei naţionale, la apariţia „baronilor” şi la generalizarea corupţiei în structurile statului? Cum să uiţi că PSD încă îl are ca mentor pe tovarăşul Ion Iliescu, artizan al loviturii de stat din Decembrie 1989, individul care a dat ţara pe mâna odioşilor membri ai eşaloanelor 2 şi 3 ale PCR şi Securităţii, organizatorul din umbră al mineriadelor? Apoi, cum să uiţi că funcţia de preşedinte interimar este ocupată de domnul Crin Antonescu, marele chiulangiu din istoria recentă a Parlamentului României, crescut şi el la „şcoala corporatistă de partid” a mogulului Dinu Patriciu, fost ocrotitor al PNL, actualmente cercetat penal şi pasibil de vreo 20 de ani de închisoare? Cum să uiţi că PNL, partid istoric ai cărui membri de marcă au fost asasinaţi în lagăre şi închisori de comunişti, a făcut alianţă cu urmaşii acestora îmbrăcaţi astăzi în haina aşa-zis democratică a PSD?
La referendum suntem chemaţi să votăm alegând iarăşi între două rele. Care este răul mai mic, vom decide fiecare dintre noi, în acel ”minut de aur”, când ne vom afla în cabina de votare, cu buletinul de vot în faţă şi cu ştampila în mână. Eu însă am acelaşi regret care mă bântuie de ani şi ani, la fiecare scrutin electoral, anume că ţara mea nu a redevenit Regat, că nu sunt cetăţean al unei monarhii constituţionale. Rămâne, deci, de spus o singură urare: Trăiască Regele!
