Ultima Oră

Victor Ponta: Ion Cîlea a murit luptând pentru binele judeţului Vâlcea

O mie de simpli cetăţeni şi personalităţi politice ale ţării şi judeţului l-au însoţit vineri, 5 decembrie, pe ultimul drum, pe cel care a fost liderul PSD Vâlcea

Durere fără margini pentru familia preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea. Liderul PSD a încetat din viaţă la vârsta de 70 de ani, în urma unei boli incurabile şi a fost înmormântat cu onoruri militare.

La înmormântarea preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, au ajuns, aşa cum au anunţat, şi premierul Victor Ponta, dar şi vicepremierul Liviu Dragnea, mai mulţi reprezentanţi ai conducerii naţionale a PSD, şefi de consilii judeţene din Oltenia şi din ţară (Marian Oprişan, preşedinte CJ Vrancea) ş.a..
Liviu Dragnea a sosit primul, a mers la căpătâiul lui Ion Cîlea şi i-a aprins o lumânare cu ochii în lacrimi. Victor Ponta a ajuns chiar în momentul în care cosciugul cu trupul neînsufleţit al lui Ion Cîlea era dus spre maşina mortuară. După ce au însoţit, pentru o mică parte din parcurs, cortegiul funerar, Ponta şi Dragnea au urcat în biroul prefectului de Vâlcea, Dumitru Nicu Cornoiu. După o scurta discuţie, cei doi au plecat spre Bucureşti.

Premierul recunoaşte că a discutat cu preşedintele CJ Vâlcea cu o zi înainte de tragedie

“Am dorit să fiu aici, alături de foarte mulţi colegi, într-un moment tragic. Ion Cîlea a fost om care, de când îl cunosc, a luptat întotdeauna într-un mod extraordinar pentru lucrurile în care a crezut, pentru binele judeţului Vâlcea, pentru binele oamenilor, colegilor săi. Am vorbit cu dumnealui chiar cu o zi înainte de a se petrece necazul. A murit luptând pentru ce a crezut şi pentru ce şi-a dorit”, a declarat jurnaliştilor, la Râmnicu Vâlcea, Victor Ponta.
De miercuri dimineaţa şi până vineri, inclusiv, la sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Ion Cîlea, depus în Sala Mare a Consiliului Judeţean, a fost un adevărat pelerinaj. Sute de membri şi simpatizanţi ai PSD, angajaţi în administraţia publică judeţeană şi locală, dar şi simpli cetăţeni au adus un ultim omagiu defunctului preşedinte al CJ Vâlcea.

Ion Cîlea ne-a părăsit lăsând în urmă doar amintiri frumoase...

Din toate colţurile judeţului, din Capitală şi din ţară au sosit mii de mesaje de condoleanţe prin care s-au exprimat aprecieri elogioase şi regrete pentru cel care, atât de trist şi de grăbit, a încheiat socotelile cu viaţa. Astfel de mesaje au sosit pe adresa Consiliului Judeţean Vâlcea şi a familiei celui dispărut din partea fondatorului Partidului Social Democrat, Ion Iliescu, a primului ministru Victor Ponta, viceprim-miniştrilor Liviu Dragnea şi Gabriel Oprea, a miniştrilor şi foştilor miniştri cu care preşedintele Ion Cîlea a avut o intensă şi rodnică colaborare, precum şi a adversarilor politici care, cu sinceritate, au recunoscut calităţile de om politic şi hărnicia inegalabilă a celui ce s-a aflat timp de aproape 7 ani în fruntea autorităţii administraţiei publice a judeţului.
Pe lângă mesajele de condoleanţe transmise, au ţinut să fie prezenţi la funeralii primul ministru Victor Ponta, viceprim-ministrul Liviu Dragnea, preşedintele Uniuni Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, Marian Oprişan, preşedinţii Consiliilor Judeţene din Oltenia şi din alte judeţe, deputaţi şi senatori, actuali şi foşti primari din tot spectrul politic. După slujba religioasă susţinută de un mare sobor de preoţi în frunte cu IPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Dumitru Persu, a dat citire unui scurt expozeu necrologic care a impresionat şi mai puternic numeroasa asistenţă din foaierul sălii unde a fost depus trupul neînsufleţit al lui Ion Cîlea: “Trăim împreună clipe de mare durere sufletească. Dumnezeu ne dă puterea de a conduce pe ultimul drum pe cel mai distins şi bun coleg, pe prietenul care ne-a învrednicit ani în şir să depăşim grijile cu răbdare, blândeţe şi înţelegere. Pentru cei care i-am fost aproape, preşedintele nostru şi al vâlcenilor, Ion Cîlea, ne-a demonstrat în fiecare zi ce înseamnă munca şi dragostea pentru oameni, ne-a întărit, prin cuvântul şi exemplul său, puterea de a depăşi greutăţile şi de a ieşi învingători prin adevăr, curăţenie a minţii şi trăire de viaţă curată. Întotdeauna, preşedintele Ion Cîlea ne-a învăţat să ne ferim de patimi necurate şi să ne hrănim cu taina înţelegerii şi ajutorării dezinteresate a semenilor. Până în ultima clipă a vieţii sale a fost rob împătimit de pasiunea pentru muncă şi n-a cunoscut bucurie mai mare decât biruinţa de la capătul drumului. Cu numai câteva zile înainte de a primi vestea cumplită a trecerii sale în nefiinţă, preşedintele Cîlea mi-a împărtăşit că mai speră într-o minune şi că Dumnezeu îl va ajuta să se ridice din patul durerii de pe care doctorii nu-l mai pot ridica. Atotputernicul l-a dorit însă lângă el şi ni l-a luat când încă nu terminase aici pe pământ lucrarea faptelor bune. În ce mă priveşte, regret din toată inima dispariţia distinsului meu coleg şi prieten devotat şi vă mărturisesc că sunt puternic marcat de această despărţire dureroasă. Jur, însă, lângă trupul său neînsufleţit şi în faţa familiei îndurerate căreia îi aduc un respectuos omagiu şi sincere condoleanţe, că îi voi păstra curată şi întreagă amintirea de om exemplar. Acum, când drumurile noastre se despart, rog pe bunul Dumnezeu, dragă prietene Ion Cîlea, să te odihnească în pace şi în loc luminos, aşa cum meriţi şi ţi-ai câştigat dreptul divin prin viaţă fără prihană şi fără odihnă trăită pe pământ. Adio prietene!”

Cortegiul funerar care l-a condus pe cel dispărut până la Cimitirul Sfântul Ion din Râmnicu-Vâlcea unde îşi va dormi somnul de veci a fost precedat de o gardă militară întrucât Ordinele de Stat ce i-au fost conferite în timpul vieţii lui Ion Cîlea l-au îndrituit să beneficieze de o înmormântare cu onoruri militare.


Boală incurabilă după o întreagă viaţă dăruită administraţiei şi politicii

Preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea din 2008 şi al filialei judeţene a PSD din 2005, Ion Cîlea a fost înmormântat cu onoruri militare în cimitirul Sfântul Ion din Râmnicu Vâlcea. În vârstă de 70 de ani, el a încetat din viaţă miercuri dimineaţa (ora 6.00) la secţia de reanimare a Spitalului Judeţean din Râmnicu Vâlcea, fiind bolnav de cancer în stadiu terminal. În ultima perioadă, starea de sănătate a lui Ion Cîlea era vizibil afectată de boală şi de chimioterapia pe care o făcea.

Ion Cîlea s-a născut în Ocnele Mari, în 1944, şi în cursul acestui an a fost diagnosticat cu cancer la colon.
Trupul neînsufleţit al lui Ion Cîlea a fost depus miercuri, începând cu ora 13.30, în holul Sălii Mari de şedinţe a CJ, urmând să aibă loc şi o scurtă ceremonie religioasă. Înmormântarea a avut loc vineri, de la ora 13.00 (deşia, iniţial, era programată la ora 12.00), la cimitirul Sfântul Ioan din Râmnicu Vâlcea, lui Ion Cîlea fiindu-i dedicată şi o ceremonie de onoruri militare.

.........

Cu profunda tristete si durere, Conducerea si salariatii S.C. CET Govora S.A.

regreta disparitia celui ce a fost Dr. Ing. ION CILEA, OM de o aleasa noblete sufleteasca,

cinstit, corect, puternic si demn, devotat CET Govora ca nimeni altul, mereu in sprijinul salariatilor,

care si-a daruit intreaga energie dezvoltarii societatii si asezarii ei in randul unitatilor economice puternice ale judetului.

Sincere condoleante familiei indurerate!

Dumnezeu sa-l odihneasca!

........

Conducerea şi salariaţii SC APAVIL SA regretă trecerea în nefiinţă a celui care a fost dr. ing. Ion Cîlea, preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea şi al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară APA Vâlcea şi transmite sincere condoleanţe familiei îndoliate. Dumnezeu să-l odihnească!

...............

Dispariţia dintre noi a lui Ion Cîlea reprezintă o pierdere importantă nu numai pentru cunoscuţi şi apropiaţi, oameni a căror viaţă a marcat-o prin forţa şi prin prezenţa sa permanentă de spirit, ci şi pentru social-democraţia din România. Pe parcursul întregii sale cariere politice, Ion Cîlea a fost un exemplu de devotament, de abnegaţie şi de seriozitate, într-un mediu politic ce îi va simţi fără îndoială lipsa.
În cei aproape zece ani în care s-a aflat în fruntea organizaţiei judeţene Vâlcea, Ion Cîlea a reuşit să transforme această organizaţie într-una dintre cele mai puternice şi mai dinamice filiale social-democrate din România. În acelaşi timp, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea a fost promotorul unui stil eficient de a face administraţie publică, apropiat de cetăţeni şi de nevoile lor.
În aceste momente dificile, îmi exprim compasiunea faţă de familie şi faţă de toţi cei care au fost apropiaţi de Ion Cîlea. Suntem​ alături de ei la acest moment de pierdere imensă!

Dumnezeu să-l odihnească!

Victor Ponta,
PREŞEDINTE PSD

La primele ore ale dimineţii am primit vestea tristă legată de încetarea din viaţă a domnului dr. ing. Ion Cîlea.
Sunt foarte trist şi doresc să transmit familiei şi apropiaţilor sincere condoleanţe.
Este o tragedie, însă cred că domnul Ion Cîlea a arătat tuturor oamenilor o lecţie de viaţă luptându-se demn cu o cumplită boală.
Noi toţi, colegii din PSD Vâlcea, transmitem familiei îndurerate condoleanţe şi îl rugăm pe bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace.

Deputat, Constantin Rădulescu.

.........

NECROLOG

​La capătul unei nedrepte, îndelungate şi adânci suferinţe - o suferinţă pe care, însă, şi-a mascat-o cu încăpăţânare sub treburile de zi cu zi - preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, a încetat din viaţă, lăsând în urma sa o viaţă trăită sub semnul dăruirii, trudei necontenite şi sacrificiului pentru comunitate.
Ion Cîlea a fost un administrator şi un politician cum puţini se mai întâlnesc în zilele acestea: fără să pregete a pleca în teren, indiferent de vreme, pentru a vedea la faţa locului cum se întâmplă lucrurile, găsind permanent un răgaz să explice pe înţelesul oricui viziunea sa despre cum trebuie să arate judeţul pe care îl ştia în cele mai mărunte detalii şi întotdeauna dispus să lase de la sine pentru atingerea unui ţel comun.
Plecarea dintre noi a lui Ion Cîlea lasă un gol greu de umplut - pentru că nu se mai fac oameni după calapodul acesta, dar şi un exemplu despre cum se poate să lucrezi cu har în slujba comunităţii din care faci parte şi care te stimează şi apreciază.
Sincere condoleanţe familiei îndoliate!

Dumnezeu să-i dea odihna de care s-a lipsit în toată viaţa sa!

Gigi Matei, Primar interimar

........

Consilierul municipal Eusebiu Veţeleanu regretă dispariţia celui care a fost preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea şi al organizaţiei judeţene a PSD, Ion Cîlea. Condoleanţe familiei îndoliate şi fie ca Dumnezeu să-l odihnească în pace.

........

În aceste momente de tristeţe şi profundă durere, când cuvintele sunt de prisos, nu pot decât să-mi exprim regretul sincer că un OM ca Ion Cîlea nu mai este în mijlocul nostru. Îmi este foarte greu să mă despart de un OM pe care l-am respectat foarte mult, de un OM care şi-a dedicat întreaga viaţă activităţii sale, de un coleg drag de partid. Am pierdut un OM iubit de vâlceni, un bun coleg, un prieten. Sincere condoleanţe familiei îndurerate pentru pierderea incomensurabilă pe care a suferit-o. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Laurenţiu COCA – SENATOR PSD

.......

Domnul Ion Cîlea a fost cunoscut şi apreciat de foarte mulţi vâlceni şi rămâne, cu siguranţă, o personalitate marcantă a politicii judeţului Vâlcea. Din punct de vedere ideologic şi din perspectiva soluţiilor politice şi administrative, politicianul Ion Cîlea a fost diferit faţă de viziunea şi opţiunile Partidului Naţional Liberal. De asemenea, ştim că unele perioade în care a ocupat funcţii publice sunt mai puţin îndrăgite de memoria colectivă a Vâlcii. Însă implicarea sa totală, puterea de muncă şi neîndoielnicele calităţi de lider l-au caracterizat întotdeauna. Cu toţii am fost impresionaţi de faptul că a muncit până în ultima clipă, în ciuda problemelor de sănătate tot mai apăsătoare. Pentru neobosita dedicare de o viaţă, va fi, şi de acum înainte, admirat şi respectat de vâlceni. Sincere condoleanţe familiei domniei sale.

Biroul parlamentar al senatorului Remus Daniel NIŢU

......

S-a stins cu aceeaşi discreţie şi modestie care i-a caracterizat întreaga viaţă, bunul meu prieten

ION CÎLEA, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea

A iubit oamenii cum puţini sunt pe lume, a iubit viaţa şi n-a cunoscut odihnă pentru a face viaţa mai frumoasă şi semenilor săi.

Voi păstra curată şi întreagă amintirea unui om de o mare discreţie, căldură sufletească şi generozitate.

Sincere condoleanţe şi întreaga compasiune transmit familiei greu încercate.

ION STANCIU

.......

În urma trecerii la cele veşnice a domnului doctor inginer Ion Cîlea, deputatul Cristian Buican doreşte să transmită profunde compasiuni faţă de familia îndurerată şi le adresează sincere condoleanţe.
Încetarea din viaţă a domnului doctor inginer Ion Cîlea, Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea şi Preşedinte al Partidului Social Democrat Vâlcea, reprezintă o pierdere însemnată pentru judeţul Vâlcea; indiferent de divergenţele ideologice, deputatul Cristian Buican consideră că prin acţiunile sale politice şi administrative, domnul doctor inginer Ion Cîlea, rămâne o figură importantă a judeţului.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Preşedinte PNL Vâlcea, Deputat Cristian Buican

......

Lacrimi şi dureri nemăsurate curg din inima mea cernită după plecarea la ceruri a Omului

ION CÎLEA

care şi-a dedicat toată viaţa muncii fără preget şi ajutorării semenilor.
​Tuturor salariaţilor ne-a dat ora exactă a fiecărei zile când trebuia să începem munca, dimineţa în zori, şi-apoi să ne prindă seara dedicaţi aceluiaşi scop. De azi cine ne mai trezeşte? Poate tot El de-acolo din înaltul şi luminatul cer.
​Dumnezeu să-l odihnească.

Lili Stanciu

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

08.12.2014 - 01:35valcean:au vrut sa-l mai tina la inca o sedinta a consiliului judetean ca sa demonstreze celor care l-au ales ca ori viu ori mort este la fel de bun

06.12.2014 - 15:16paul:poate am eu probleme...daca te duci la Consiliul Judetean cu o problema si dai de decedat,expus acolo... cu tot respectul... era normal sa se transforme Consiliul Judetean in capela?...

05.12.2014 - 20:04aaaa:Dumnezeu sa-l odihneasca, poate acum Valcea o duce mai bine, nu aveti idee cat rau a facut judetului asta, CET Govora si OLTCHIM e in rahat din cauza lui, toate intreruperile de caldura din oras s-a datorat faptului ca a luat toata teava de la CET Govora sa faca poduri la tarani si nu au mai avut cu ce sa lucreze. Si mai sunt muuuuuuuuuulte....

03.12.2014 - 14:20CRISTINEL MARIAN:Dumnezeu sa-l odihneasca.dep.Cristinel Marian

Pagina 1 din 1 (4 comentarii din 4)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...