Vineri, 28 noiembrie, a fost programată o şedinţă ordinară a Consiliului Local Mateeşti. Orgoliul politic nemăsurat al unui grup de aleşi locali, coordonaţi de viceprimarul PSD Ilie Cosmin Anghelescu a făcut ca întâlnirea să fie reprogramată pentru marţi, 2 decembrie, la ora 16.00. Vicele şi patru consilieri au ales să boicoteze şedinţa doar de teama faptului că un punct de pe ordinea de zi, prin care se propunea înlocuirea lui Nicolae Stănişor (fost edil-şef al localităţii timp de două mandate) cu următoarea persoană trecută, în 2012, pe lista de supleanţi a UNPR, ar fi putut fi votat favorabil de majoritatea care îl susţine pe primarul în funcţie, Alexie Valerian (PNL). Aşa stând lucrurile, miza politică a făcut ca aleşii coordonaţi de viceprimarul pesedist să nu ţină cont de faptul că vineri trebuiau dezbătute şi supuse votului şi alte proiecte mult mai importante, cum ar fi o rectificare bugetară prin care se alocau bani inclusiv unei acţiuni de acordare a unor pachete de sărbători celor 300 de copii de pe raza comunei. Ciudat lucru, dacă ne gândim că printre cei patru consilieri “dezertori” s-a numărat şi Victor Deaconu (actualmente “independent”, fost PNL-ist), nimeni altul decât directorul şcolii din Mateeşti.
În loc să se pensioneze, secretara primăriei se implică în jocuri politice
În ce priveşte miza politică a alegerii înlocuitorului lui Stănişor în CL, starea de spirit a fost inflamată până la paroxism şi din cauza unor demersuri întreprinse de secretarul Primăriei Mateeşti, Victoria Diţă. La numai câteva zile distanţă de ieşirea la pensie, funcţionara a înţeles să se implice în jocuri politice în loc să fie imparţială. A solicitat, în mod nejustificat legal, un punct de vedere din partea compartimentului juridic de la Consiliul Judeţean (CJ) Vâlcea, instituţie condusă de un preşedinte şi un vicepreşedinte PSD. Acest compartiment a emis ca răspuns un document fără valoare juridică prin care “se opinează” că înlocuitorul lui Stănişor în consiliu trebuie să fie un reprezentant al PSD, datorită faptului că fostul ales UNPR a semnat o declaraţie pe propria răspundere prin care s-a “transferat” la social – democraţi înainte de a suferi condamnarea penală definitivă. În baza acestei... hârtii, l-a indus în eroare pe administratorul special al comunei Mateeşti, care a semnat (abuziv) în locul primarului (!?!) proiectul de hotărâre prin care se propune aleşilor locali validarea următorului pe lista de supleanţi a PSD, ignorând astfel şi atribuţiile legale ale comisiei de validare instituţie în cadrul CL în acest sens.
Prefectura Vâlcea, atrasă într-un caz ce ar putea avea consecinţe grave
Mai trebuie spus că reprezentantul UNPR, Dragoş Cismaru, cel care ar fi fost îndreptăţit să-i succeadă lui Stănişor în calitatea de consilier local, a depus în termen, atât în faţa comisiei de validare, cât şi la registratura primăriei, atât adresa din partea filialei judeţene a UNPR care îl nominalizează, cât şi tabelul iniţial cu candidaţii din 2012 ai formaţiuni la CL Mateeşti. Nu în ultimul rând, şi funcţionarii Prefecturii Vâlcea au fost induşi în eroare, asta ca să fim eleganţi. Prin adresa nr. 15.618 din 25 noiembrie 2014, şefa serviciului juridic din prefectură, Veronica Avram, şi-a însuşit presupusa stare de fapt şi a semnat documentul prin care recomandă a fi validat în funcţia de ales local “primul supleant de pe lista Partidului Social Democrat”. Având încredere în colega sa, şi prefectul Dumitru Nicu Cornoiu a semnat documentul ce riscă acum să stea la baza unei acuzaţii de abuz în serviciu în sarcina emitenţilor. “Eu nu am făcut decât să mă informez temeinic. Cunosc şi eu prevederile Legii 215, şi pe cele ale Statutului aleşilor locali, dar din interpretările specialiştilor de la judeţ rezultă că primează prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 55/2014. Nu am tras de timp şi nu am indus în eroare pe nimeni. Vă rog să nu mai insistaţi în a mă trage la răspundere pentru că sun la 112 şi chem poliţia”, a încercat, pe scurt, să păstreze concluziile convenabile, secretara Victoria Diţă.
“Nu este prima oară când mă confrunt cu lipsa celor patru consilieri de la şedinţă. Este o măsură tipică pentru ei de sabotare a interesului comunităţii şi a activităţii primăriei. În cazul viceprimarului e mult mai grav, pentru că face parte din conducerea instituţiei” - Alexie Valerian, primar comuna Mateeşti
Supleantul UNPR acuză presiunile făcute de capi ai PSD
Dragoş Cismaru, primul supleant pe lista UNPR, acuză dur abuzurile şi jocurile murdare la care se pretează cei ce ar trebui să-i fie colegi de alianţă politică. “Îmi pare rău că s-a ajuns în această nedorită situaţie. Eu nu vreau decât să se respecte legea şi să nu ne fie încălcate drepturile pentru că face presiune parlamentarul X sau preşedintele de partid Y. Este inadmisibil cum a procedat domnul viceprimar Ilie Cosmin Anghelescu, puteau să participe măcar la punctele de pe ordinea de zi care vizează bunul mers al activităţii primăriei. Voi merge până în pânzele albe pentru a demonstra că am dreptate, inclusiv în instanţă. În urmă cu nici două săptămâni s-a petrecut un caz similar la Târgu Jiu. În cele din urmă, PP-DD-ului i-a fost recunoscut dreptul de a-şi nominaliza un succesor în consiliul local, deşi şi acolo PSD a încercat să-şi însuşească postul”, ne-a declarat tânărul politician.
Primarul, uimit de atitudinea secretarului primăriei
Primarul Valerian Alexie s-a străduit să-şi păstreze cumpătul, în ciuda faptului că nu i-a convenit deloc situaţia. “Nu este prima oară când mă confrunt cu lipsa celor patru consilieri de la şedinţă. Este o măsură tipică pentru ei de sabotare a interesului comunităţii şi a activităţii primăriei. În cazul viceprimarului e mult mai grav, pentru că face parte din conducerea instituţiei. Am avut încredere că doamna secretar îşi va respecta cu seriozitate atribuţiile din fişa postului, dar m-am înşelat, din păcate. Cel puţin felul în care a procedat cu proiectul de hotărâre, pe care l-a băgat sub nas administratorului să-l semneze în lipsa mea, este incalificabil. Am rugat colegii din primărie să-i întocmească dosarul de pensionare, pentru că a împlinit vârsta legală de la începutul lunii noiembrie”, ne-a declarat edilul-şef.
Primăria Mateeşti a solicitat Prefecturii Vâlcea noi lămuriri în scris în privinţa situaţiei succesiuni politice din consiliul local pentru postul rămas vacant în urma condamnării la închisoare a lui Nicolae Stănişor. Vă vom ţine la curent şi cu finalitatea acestui caz.